Doi ani, atât a durat relația dintre Cheryl și Liam Payne. Totuși vârsta și-a spus cuvântul? EA are 34 de ani, probabil este vârsta când și-a dorit să fie mamă, lucru care s-a și întâmplat, dar el are doar 24 de ani și se pare că a vrut să mai copilărească, acestea sunt bineînțeles doar niște presupuneri. 

Cei doi au declarat că decizia a fost luată acum 2 săptămâni și că vor rămâne în relații amicale. Până la urmă, Cheryl și Liam sunt părinți, fiul lor, Bear, fiind născut în data de 22 martie 2017, astfel având doar un an la despărțirea părinților săi.

Liam Payne și Cheryl Cole s-au despărțit, iar totul a fost făcut public pe Twitter, cântărețul și fosta sa iubită în vârstă de 35 de ani au postat în același timp, declarații aproape identice. Liam a relatat că „Cheryl și cu mine anunțăm cu tristețe că o vom lua pe drumuri separate. A fost o decizie grea de luat. Încă avem o dragoste imensă unul pentru celălalt ca familie. Bear este lumea noastră și vă rugăm să ne respectați intimitatea cât timp încercăm să trecem peste asta împreună”. Cheryl, la rândul său, a postat aceeași declarație, diferența fiind doar începutul, lăsând doar: „Anunțăm cu tristețe”.

Răspunsul publicului a fost împărțit, iar în timp ce unii au fost șocați de vestea că Liam Payne și Cheryl Cole s-au despărțit, alții au mărturisit că deja vedeau prevedeau această despărțire, considerând-o inevitabilă.

La începutul acestui an, cuplul a fost afectat de zvonuri conform cărora Payne își înșela partenera cu una dintre dansatoarele sale. Cu toate acestea, în martie, Cheryl a revenit pe Twitter cu o declarație menită să pună capăt acestor bârfe: „De obicei, nu mă obosesc să răspund unor articole stupide. […] Dar nu pot să ignor această poveste implicând o dansatoare inocentă, colegă cu Liam, care are un logodnic, amândoi fiind astfel târâți într-o încercare disperată de a cauza probleme între mine și Liam”.

Acum, avocații trebuie să stabilească cine va prelua custodia copilului și cum trebuie împărțită averea acumulată pe perioada în care cei doi au format un cuplu. Cu toate acestea, Payne și Cole par că se străduiesc din plin să gestioneze situația cât mai bine, cu respect reciproc și cu multă grijă față de micuțul lor.

 

Distribuie articolul: