Finalul lunii august a fost marcat cu mult dor de țară și în Grecia. Pe 31 august, în incinta Ambasadei Republicii Moldova în Republica Elenă, în cadrul recepției dedicate celebrării Zilei Independenței și Ziua Limbii Române oferite de misiunea diplomatică, diaspora moldovenească activă a celebrat aceste zile cu mult fast. În cadrul evenimentului au participat persoane politice elene și reprezentanți ai asociațiilor diasporei moldovenești în Grecia – Uniunii de prietenie moldo-elene „Alexandros Ipsilantis”, asociației moldo-elene „Orfeu” și „Tyras” .

Întrunirea a fost un prilej de sărbătoare dar și o ocazie de totalizare a activităților din ultimul an, atât a misiunii diplomatice cât și a diasporei. În mesajul de felicitare E.S. Ambadasorul dnul Anatol Vangheli a remarcat activitățile de succes și promițătoare pe plan diplomatic cu Republica Elenă dar și intenția de a încuraja și întări în continuare punțile de dialog sistematic și de colaborări cu membrii diasporei.

„Ambasada califică anul 2018 de un important succes. Cu titlu de exemplu ilustrativ organizarea în premieră la Atena dar și peste hotarele țării, împreună cu Uniunea „Alexandros Ipsilantis”, compania cinematografică New Star (Alkyonis), studioul Moldova Film și CNC, a săptămânii cinematografiei moldovenești la Atena, filmului lui Emil Loteanu și Valeriu Jereghi. De mare importanță în promovarea culturii și imaginii Republicii Moldova în Grecia, acest eveniment a reușit să aibă un impact deplin asupra compatrioților noștri stabiliți la Atena dar și asupra publicului elen dornic de a afla cât mai multe despre tradițiile, obiceiurile și frumosul nostru moldovenesc. În egală măsură acest eveniment a contribuit și la consolidarea relațiilor la nivel de instituțiii în domeniul cinematografiei.

O altă contribuție importantă în consolidarea relațiilor diasporei cu meleagul natal a constituit-o celebrarea sărbătorii „Marțișor” în cadrul programului artistic organizat la Atena de către autoritățile moldovenești cu participarea trupei Alex Calancea Band și a dstră nemijlocit, stimați compatrioți. Astfel de realizări ne permit să privim cu optimism viitorul și folosesc acest prilej de sărbătoare pentru a trasmite un mesaj de unitate și solidaritate, de speranțe reînnoite și încredere pentru că numai îmreună, prin colaborare și dialog vom putea construi un viitor mai bun”, a menționat dnul Ambasador.

Reprezentanții diasporei la rândul lor, au transmis mesaje de felicitare și de speranțe pentru o Moldovă prosperă și au remarcat impactul și imortanța dialogului bilateral între comunitate și instituțiile elene și semnificația colaborării între diaspora și Ambasada.

„Moldovenii din străinătate au reușit să se consolideze în grupuri de inițiativă, în asociații și să organizeze întruniri, serate, sărbători, festivaluri. În puține cuvinte, diasporei îi reușește să exercite rolul de promotor important al valorilor Republicii Moldova și totodată este capabilă să ia atitudine față de multe teme care preocupă societatea noastră și, e de datoria noastră să luăm o atitudine responsabilă de fiecare dată atunci când ne confruntăm cu această necesitate. Pe parcursul acestor ani am reușit să stabilim relații frumoase și productive cu instituțiile atât din țară cât și de aici, din Atena. Cu instituții de stat, cu organizații non-guvernamentale, cu asociații culturale locale și asociații diasporale. Un dialog permanent și colaborări importante am avut până acum cu toate misiunile diplomatice din cadrul Ambasadei. Apreciem frumoasa și productiva cooperare din ultimul an cu ambasadorul dnul Anatol Vangheli. Este o mare onoare pentru noi că împreună reușim să formăm o echipă cu scopuri comune și nobile. Cu prilejul zilelor naționale, dorim țării noastre pace, dreptate, bunăstare, conducători buni, iubitori de țară și de oamenii ei”, a spus în discursul său președintele Uniunii Alexandros Ipsilantis”, dna Svetlana Lisagor.

Mesaj de felicitare, îndemn la unitate și urări de aderare cât mai rapidă în familia Uniunii Europene a oferit și președintele ecologiștilor eleni din Grecia, dnul Demosthenes Vergis. În semn de gratitudine și apreciere pentru colaborare cu comunitatea diasporală, artistul plastic Iurii Cipileaga, membru al Uniunii „Al. Ipsilantis”, a oferit Ambasadei o sculptură în lemn, care semnifică simbolismul nostru ca popor creștin ortodox și luptător pentru libertate. Evenimentul s-a incheiat cu un recital de poezie din partea copiilor diasporei.

Sursa FOTO