Moldovenii din străinătate continuă să-şi consolideze relaţiile. Duminică, în regiunea pariziană, diaspora moldovenească a mai format trei cluburi cu scopul de a se susţine reciproc.  Aceste cluburi au fost formate în diferite regiuni ale Parisului. Preşedinta deprtamentului nou format în Vestul Parisului, Svetlana Postolachi, consideră că această consolidare din străinătate a moldovenilor era neceasră pentru a îmbunătăţi calitatea comunicării. „Despre necesitatea constituirii cluburilor și în alte departamente s-a discutat de mai multe ori în cadrul diasporei. Oamenii au venit cu propunerea de a se întruni mai aproape de locul de trai. După o zi de muncă grea, e obositor să faci naveta până în inima Parisului și înapoi. O ședință durează maxim două ore, iar drumul îți răpește mai mult. Nu puteam să nu ținem cont de aceste propuneri.”

Fondatorii acestor departamente susţin că au decis să se unească anume în această perioada pentru că în Republica Moldova au loc unele neînțelegeri la nivel de conducători şi este momentul ca ei să fie împreună. În total, aceste departamente au aproape 300 de membri, la care s-au alipit şi românii din dreapta Prutului.

                Diaspora moldovenească

 

Distribuie articolul: