Misterul din jurul morţii creatorului de modă Răzvan Ciobanu începe să se risipească. Poliţiştii au stabilit deja că designerul era singur în maşină şi nu purta centura de siguranţă, iar concluziile lor sunt completate de medicii legişti. Primele teste arată că în sânge există urme de droguri. Creatorul de modă ar fi încercat, de asemenea, să trimită un SMS înainte de accident.

„Testele inițiale se pare că indică prezența substanțelor interzise în sânge, dar e corect să așteptăm rezultatul testelor finale, pentru că de multe ori mai dau și erori aceste teste preliminarii. Dar mai e un lucru fundamental: cauza morții a fost în urma unui accident rutier, se exclude orice altă ipoteză, suicid sau omor calificat”, a declarat Dumitru Coarnă, președintele Sindicatului National al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC), potrivit digi24.ro.

Rezultatele toxicologice finale urmează să fie gata în cel mult o lună, a anunțat Dumitru Coarnă.

Președintele SNPPC a neagă informația potrivit căreia de la locul accidentului ar fi dispărut părți din caroseria mașinii sau lucruri personale ale designerului. „N-a dispărut absolut nimic. Tot ce a fost clar concludent a fost ridicat de către colegii mei din cadrul IPJ Constanța,” a adăugat Dumitru Coarnă.

Răzvan Ciobanu ar fi suferit o hemoragie la cap, potrivit medicilor legişti care au efectuat autopsia.

Trupul neînsuflețit al lui Răzvan Ciobanu se află la morgă în Constanța, în vederea efectuării necropsiei. În urma autopsiei, legiștii vor stabili dacă Răzvan Ciobanu a consumat alcool sau alte substanțe interzise.

Creatorul de modă Răzvan Ciobanu a murit luni dimineaţă, într-un accident rutier produs aproape de staţiunea Năvodari. Se întorcea de la o petrecere de pe litoral şi se pare că nu purta centura de siguranţă, în momentul în care autoturismul de teren a ieşit de pe şosea şi a lovit mai mulţi copaci. Experții au analizat accidentul în care a murit Răzvan Ciobanu, iar concluzia e că deşi maşina în care se afla designerul vestimentar e una sigură, viteza şi neglijenţa s-au dovedit fatale.