Irina Calancea este designerul de la noi, care creează la comandă încălțăminte deosebită și personalizată. Ea și-a deschis propria afacere în 2012, iar de atunci și până acum se bucură de comenzi ale clienților fideli, din diferite țări ale lumii. În cadrul campaniei #FirstJob, am decis să aflăm mai multe detalii despre primul loc de muncă al Irinei și cum a devenit și-a descoperit câteva aptitudini, despre care nu știa.

Se întâmplase acum 13 ani, când Irina Calancea s-a angajat în calitate de operator de bilete de avion, în cadrul unei companii turistice cunoscute din Moldova. „Eram foarte încântată, pentru ca era ceva prestigios. Mi-a fost greu la început pentru că nu știam nimic, trebuia să mă forțez și să învăț sistemul de operare.”

Irina s-a dovedit a fi o tânără ageră și perseverentă, care a avansat rapid și a pătruns cu multă abilitate în esența meseriei sale. „Îmi amintesc că primul salariu în prima lună a fost de 600 lei în anul 2005, iar în următoarele luni deja crescuse la 100 de dolari. Era un ajutor oarecum, pentru că mama nu își permitea să ne ajute, iar eu eram la facultate, eram fericită și pentru atât, și mai mult pentru experiența acumulată, că deja aveam ce scrie în CV.”

Și ce fel de experiență acumulată, fără multe situații complicate?  Irina Calancea le-a depășit cu multă răbdare și încredere în propriile forțe.

„Au fost multe moment dificile, dar se rezolvau pentru că aveam un manager înțelegător, și directorul era loial. Pe parcursul celor doi ani de muncă am învățat în primul rând să am încredere în mine, pentru că căpătam cunoștințe, care m-au format, iar mai apoi mi-au da curajul să zbor, să îmi găsesc un job și mai bun, și cu un salariu pe atunci, de 5000 lei, într-o companie de vinificație.”

Fiecărui job îi datorez mulțumiri, pentru că am realizat ceva, am demonstrat că pot, iar mai apoi să ajung să îmi construiesc și propria afacere.”, a mărturisit Irina Calancea.

Citește și: #FirstJob. Coregraful Mirela Urușciuc vindea telefoane mobile și caiete în piață la primul loc de muncă

Distribuie articolul: