Cea de-a treia ediție a evenimentului Fashion Days Strasbourg a avut loc în perioada 26-28 iunie, în capitala Alsaciei. Evenimentul a fost susținut de Primăria orașului Strasbourg și numeroși parteneri autohtoni și internaționali, informează BRD. Biroului pentru Relații cu Diaspora și Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, le-au fost aduse mulțumuri publice în cadrul evenimentului pentru susținerea designerilor noștri autohtoni.

La eveniment au participat 18 creatori vestimentari din Franța, 2 din România, 1 din Marea Britanie și 4 din Republica Moldova (Oxana Lungu – ”Lia Fia”, Julia Allert, Gabriela Atanasov – ”Sweet Paprika” și Irina Madan – ”Picturi pe îmbrăcăminte).

Publicul a asistat și la prezentările colecțiilor expuse de Galeriile Lafayette. Creațiile vestimentare ale fetelor noastre au fost prezentate unui public internațional timp de 3 zile, în maiestuoasa ”Grande Salle de l’Aubette”, din Strasbourg.

Designerii noștri s-au bucurat de un mare succes la eveniment, creatorii fiind solicitați din culise, de către public. Multe piese vestimentare au fost vândute chiar în timpul evenimentului, iar designerii se întorc în Moldova chiar cu comenzi particulare.

Primarul adjunct al orașului Strasbourg a invitat-o pe Juila Allert la prânz și i-a propus să se reîntoarcă în Strasbourg în luna decembrie, cu o colecție nouă.

Designerul Gabriela Atanasov și-a realizat defileul pe muzică românească și moldovenească, gest care a emoționat publicul din diasporă, prezent la eveniment.

Designerul Oxana Lungu s-a bucurat de mare succes, atât din partea micuțelor franțuzoaice, cât și a părinților acestora, care au apreciat enorm calitatea și gingășia creațiilor sale.

Irina Madan a impresionat cu frumoasa colecție «Couture en peinture».

Toți 4 designeri au fost invitați și la ediția din 2015, a evenimentului, care își propune a fi o ediție și mai ambițioasă. Tematica evenimentului a fost: „Fashion is magic!” și astfel, publicul a avut parte de un program cu animații de magie, timp de trei zile .

Fashion Days Strasbourg este un eveniment voluntar, conceput inițial de Agenția de comunicare ”Idealice” din Strasbourg și preluat în 2014, de Asociația StrasEvent, sub responsabilitatea lui Alice Ducotey. Efortul echipei care a organizat evenimentul Fashion Days Strasbourg a fost răsplătit prin înaltă apreciere, atât din partea publicului, cât și a designerilor participanți.

Evenimentul Fashion Days Strasbourg a fost moderat de Miss Alsace 2013.

Foto: BRD, facebook.com