Te-ai plictisit de rutina zilnică? Vrei ceva nou, interactiv și distractiv? Atunci avem soluția perfectă! Îți prezentăm cele mai interesante evenimente, la care poți merge pe final de săptămână. Fie că o faci alături de prieteni, familie sau chiar de unul singur, noi îți dorim un weekend mi-nu-nat!

Evenimente pentru mame și copii

1.Toamna ne aduce daruri

Vineri, 8 septembrie, începând cu ora 11:15, toți copiii care au deja vârsta de 4 ani sunt invitați la masterclass-ul „Toamna ne aduce daruri”, acolo unde cei mici vor învăța să facă o aplicație tematică. Prețul activității este de 60 de lei. Adresa: str. A. Sciusev 49.

poza 4

2.Mami&Co Fair

În premieră, pe 10 septembrie , în cadrul evenimentului Mami&Co Fair sunt invitați părinții cu copii între 5 şi 11 ani în Atelierul Artimeticii Mintale!  Pentru prima dată în Republica Moldova, aritmetica mentală japoneză – o tehnică extraordinară, prin care copilul tău își pune în valoarea potențialul, maximizându-și abilitățile mentale. Workshopul va avea loc în scuarul Centrului Comercial „Unic”, începând cu ora 10:00.

poza 5

3.Teatrul copiilor #LumineazăCircul

Arena Mare a Circului din Chișinău va fi luminată din nou. De această dată cei care vor aduce magia în clădirea mult uitată este Teatrul Copiilor, care va prezenta un spectacol muzical inedit, inspirat din celebra comedie a lui William Shakespeare ,,Visul unei nopți de vară”. 40 de actori copii, cu vârste cuprinse între 5 şi 16 ani, vor evolua în cadrul unui spectacol grandios, plin de aventuri miraculoase, muzică, dans și acrobații. Așadar, toți doritorii de a participa la eveniment sunt așteptați duminică, 10 septembrie, ora 14:00.

Proiectul social #LumineazăCircul continuă! Urmează un spectacol prezentat de copii pe Arena Mare a Circului

poza 6

4.Workshop „Alăptarea după un an și încetarea blândă a alăptării”

Duminică, 10 septembrie, începând cu ora 15:00, str. Nadejda Russo 2/2, toate mămicile pot paricipa la workshopul ,,Alăptarea după un an și Încetarea alăptării” cu consultanta superioară în alăptare şi co-fondatoarea Mămica Alăptează, Alina Șmurun. În cadrul evenimentului veți afla despre: alăptarea după 1 an și după 2 ani; cum negociem cu copilul și-l învățăm să aștepte; mituri despre încetarea alăptării și alte subiecte importante.

poza 7

Evenimente pentru tineri

1.Noaptea Filmelor sub Stele

Noaptea Filmelor sub Stele revine cu cea de-a IV-a ediție – o tradiție frumoasă pentru orașul nostru. Cei care își doresc să petreacă o noapte în aer liber, sub cerul înstelat, „în compania” filmelor de calitate ale anilor 30-70, sunt așteptați joi, vineri, sâmbătă, 7-9 septembrie, începând cu ora 20:30, pe teritoriul Muzeului Național de Istorie. Prețul unui bilet este de 20 de lei.

poza 9

2.IT Kart Challenge

Crazy Kart te provoacă să-ți întreci puterile la primul campionat de karting pentru companiile IT. Fiecare echipă participantă va fi compusă din 3 piloți. Adresa evenimentului: bd. Dacia 61, ora 10:00. Mai multe detalii AICI.

poza 10

3.Festivalul Culorilor Darwin 2017

Pe 9 septembrie, Piața Marii Adunări Naționale va găzdui Festivalul Culorilor Darwin. Un eveniment unic, cu mii de fani, DJ mondiali, o scenă grandioasă și cel mai important – pudră neon! Echipa Darwin va transforma Chișinăul în cea mai colorată arenă de dans din țară.Te așteaptă o scenă imensă de 28 de metri, jocuri de lumini și sute de mii de particule colorate în jur. Programul va fi divers, iar sunetul variat. De la trap și EDM, la crunk, future bass și progressive house! Intră într-un ocean de culori și emoții, alături de Darwin, prietenii tăi și Ferreck Dawn, Manuel Riva, Formal One, Alexander, Invaders, și desigur legendarul Fedde le Grand! Biletele pot fi procurate AICI.

Vezi și: Emoții, culori și un line-up incendiar. Ce ne așteaptă la Festivalul Culorilor Darwin 2017

poza 11

4.Ciclismul Mondial pentru Prevenirea Suicidului

De 10 septembrie, Ziua Mondială pentru prevenire a suicidului, la inițiativa Organizației Internaționale pentru Prevenirea Suicidului, R. Moldova va participa pentru prima dată la evenimentul, organizat concomitent în peste 20 de țări ale lumii. Cicliștii interesați să susțină Ziua Mondială Pentru Prevenirea Suicidului vor urma un traseu, vor distribui materiale informative, vor participa la flashmob și vor transmite un mesaj de încurajare participanților. Artiștii de teatru, interpreți, muzicieni, pictori – copii, tineri și adulți, amatori și profesioniști vor transmite mesajul lor de încurajare, de mângîiere a sufletului și de alinare a durerii. Adresa: Arcul de Triumf, ora 9:00.

poza 12

Evenimente de familie

1.Must Fest 2017

Festivalul Must Fest 2017 vă invită astăzi, 7 septembrie, începând cu ora 15:00 în podgoriile Cricova. Prețul biletului este de 400 lei. Copiii cu vârsta de până la 12 ani, însoțiți de părinți, pot intra gratuit la eveniment. Vezi mai multe DETALII.

poza 14

2.Art with me

„Art with me” este un eveniment caritabil care va combina pictura și muzica. Într-o atmosferă degajată, 100 de invitați vor avea posibilitatea să socializeze la un pahar de vin, să asculte muzică live, dar și să picteze. Ulterior, tot ei își vor scoate la licitație lucrările. Prețul unui bilet la eveniment este d 80 de lei. Sursele financiare acumulate în urma vânzărilor de bilete, dar și din donații vor fi direcționate în totalitate pentru asigurarea continuității serviciilor gratuite de îngrijire paliativă la domiciliu. Adresa: Muzeul Național de Artă al Moldovei, str. 31 august 1989, 115, ora 18:00.

poza 15

3.În memoriam Sergiu Celibidache, „Călătorii Muzicale în Infinit”

Congresul Internațional de Fenomenologie Muzicală prezintă evenimentul „În Memoriam Sergiu Celibidache”, ediția I. Vineri, 8 septembrie, ora 18:00, toți doritorii de a fi prezenți la o „Călătorie Muzicală în Infinit” sunt așteptați la Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”, str. Mitropolit Varlaam 78. Intrarea este liberă.

poza 16

4.Festival Medieval „Țara lui Basarab”

Cel mai spectaculos festival de lupte medievale din Moldova va avea loc sâmbătă, 9 septembrie, la Grădina Botanică din Chișinău. Evenimentul va începe la ora 10:00. „Țara lui Basarab” este un turneu de scrimă istorică, acolo unde oaspeții vor avea ocazia de a trage din arc și de a se cufunda în atmosfera medievală. Preț bilet adult – 50 lei, copil – 20 lei.

poza 17

5.DORfest

Sâmbătă seara, distracția are o nouă destinație: DORfest, în satul Gordinești, Edineț. Vă așteaptă dansuri în clar de lună, alături de DJ USG și alte numere artistice, dar și un rugparty. Ora de începere 22:00.

Citește și: Ai 12 motive pentru a veni la DORfest 2017

poza 18

6.Festivalul „Regina Dulce”

Cu ocazia aniversării a 60 de ani a fabricii de zahăr din Drochia, compania Südzucker Moldova împreună cu Consiliul Raional și Primăria orașului Drochia, organizează primul festival al dulciurilor și sfeclei de zahăr – „Regina Dulce”. Oaspeții se vor putea delecta cu produse de patiserie ai producătorilor din orașul Drochia, brutarilor din satele raionului Drochia, dar și bomboane, biscuiți, înghețată și alte dulciuri oferite de partenerii companiei Südzucker Moldova. În cadrul programului Festivalului „Regina Dulce” se va desfășura un concert de zi și activități pentru întreaga familie, care va culmina cu un concert de seară cu focuri de artificii. Totodată, Südzucker Moldova va organiza o expoziție de mașini agricole și excursie pentru toți doritorii să viziteze fabrica de zahăr din Drochia.

Drochia devine Capitala dulce a Moldovei! Iată la ce festival delicios poți participa în acest weekend

poza 19

6.Yoga and Music Fest

La festivalul „Yoga and Music Fest” vă așpeaptă cursuri de masterclass-uri de hatha și acro yoga, yoga pentru copii, meditație, lecții de filozofie, mantra yoga și kirtane. Totodată, veți avea posibilitatea de a cunoaște instrumente muzicale și de a participa la concertul de muzică meditativă. Nu vor lipsi degustații de mâncăruri delicioase tradiționale, pictură cu henna și multe altele. Evenimentul va avea loc duminică, 10 septembrie, ora 14:00, str. G. Enescu 5. Intrarea este liberă.

poza 20

7.Festivalul cultural-gastronomic „Gustul Nordului”

Organizatorii Festivalul cultural-gastronomic „Gustul Nordului”, vă invită duminică, 10 septembrie, la cea de-a doua ediție. Costul unui bile teste 200 de lei, iar evenimentul va avea loc la tabăra de vară „Speranța”, satul Plop. Vă așteaptă un program artistic cu evoluarea colevtivelor artistice din raion, târgul meșterilor populari, muzică, dans și alte activități interesante.

poza 21

Foto: Facebook.com

Distribuie articolul: