Sărbătorim anual Ziua Mediului pe 5 iunie, dar se pare că unii își amintesc de el doar în această zi sau deloc. Deși înstituțiile publice și internaționale ne trag alarma asupra pericolelor folosirii pungilor de plastic sau a excesului de haine, paie din plastic, pet-uri și alte consumabile care degradează foarte greu, societatea de consum câștigă în fața tuturor. Jurnalista și prezentatoarea Lilu Ojovan pledează de mai mult timp pentru acțiuni conștiente și prietenoase mediului, cum ar fi Reciclarea, No Plastic sau opțiunea Second Hand.

Am fost curioși să aflăm motivația, dar și impedimentele care au apărut în calea ei pentru promovarea dezideratelor eco-friendly. Se pare însă că nimic nu stă în calea unui influencer, mai ales dacă acesta crede cu desăvârșire în ceea ce promovează.

Exemplul părintelui e mai presus de toate pentru un copil

„Am înțeles că modul de viața pe care îl duceam și exemplul pe care îl ofeream fetelor mele nu era cel mai bun. Mă bucur că am devenit mai conștientă de ce consum și de cât consum, mai bine mai târziu decât niciodată! Ce fac la modul concret? Vă povestesc și vă îndemn cu dragă inimă să faceți și voi așa: Nu mai pun niciun fruct sau legumă în pungi de plastic – acum le cântăresc în pungile mele textile, sau lipesc prețul direct dacă sunt fructe mai mari. Nu mai folosesc nicio pungă de plastic la cumpărături – am în mașina mai multe plase sau pungi textile. Sortez gunoiul – am coș pentru hârtie, unul pentru sticlă, altul pentru plastic și deja al patrulea pentru gunoiul menajer. Încerc să aleg produsele care nu sunt împachetate în plastic. Folosesc detergenți Eco – atât la spălatul vaselor, cât și al hainelor”, spune prezentatoarea.

Esențialul pe care trebuie să-l înțelegem

„Cred că din sutele de mesajele de apreciere și încurajare pentru tot ceea ce fac se găsesc 2-3 mesaje care sa zică că deja prea mult promovez tot ce e Eco. Nu știu deja ce se vorbește pe la spate. Cred însă sincer că prea mult eco nu există. Este esențial să înțelegem cât de mult gunoi lăsăm în urma noastră și poate doar atunci vom acționa. Atunci când o să înceapă să ne pese de cât de mult gunoi lăsăm în urma noastră – fie că e vorba de cel fizic, cât și de cel emoțional – abia atunci vom înceta să fim Noi – Gunoaie 💚”, declară Lilu.

Reciclare… și nu doar că e un trend mondial

„Voi face în continuare cumpărături de la second-hand. Fie că e vorba de haine, electrocasnice, telefoane, mașini, apartamente. Pentru că o planetă B, pe care să ne mutăm indiferența, incultura și egoismul nu avem😢 și voi promova în continuare asta. Suntem prea mulți pe planeta asta și prea mulți dintre noi suntem iresponsabili, foarte . Second hand – înseamnă în primul rând reciclare, și e trendul mondial al țărilor, comunităților dezvoltate care văd mai departe decât mahalaua lor. E rușine să îți speli picioarele de eforturile unor oameni, însă nu e rușine să speli haine purtate de alții. Pace și Reciclare♻️ – asta îmi doresc cel mai mult pe lumea asta. Și e real, pentru că noi putem FI aceasta schimbare pozitivă”, crede sigur jurnalista.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

#trashchallenge și in Moldova. De fapt asta noi făceam și mai demult și se numea “subotnic”. Azi împreuna cu voluntarii @haimoldova și alți zeci de tineri, mame cu pici am strâns gunoiul aruncat de oamenii iresponsabili. Eu tare îmi doresc ca oamenii sa nu mai iasă la curățenie – îmi doresc ca noi sa învățam sa nu facem mizerie in urma noastră. Sa consumam mai puțin și sa fim grijulii cu marea noastră casa – planeta. Toate deșeurile adunate astăzi vor fi preluate de echipele @abs_recycling – cei care vor sorta și recicla gunoiul. Provocarea continua – faceți curățenie lângă blocul, casa, curtea, școala, satul vostru – folosiți hashtagul #trashchallenge ca sa fim câți oameni buni cu natura.

O postare distribuită de Lilu.ojovan (@lilu.ojovan) pe

 

Vezi această postare pe Instagram

 

#nomakeup #noplasticbags ♻️💚 Țin minte bine perioada in care Mămuca Ileana venea cu “setka” cu chefir in sticla. De fapt in fiecare gospodărie erau intr-un cui, agățate mai multe torbe din plasa împletită, fie din material. Toată lumea făcea cumpărături atunci, și nu aveau nevoie de pungi de plastic – așa cum folosim noi azi, orice chestie măruntă e împachetată in plastic. în fiecare minut, la nivel mondial, sunt aruncate un milion de pungi din plastic. Se estimează că zilnic sunt folosite în lume 500 de milioane de paie din plastic și că peste 2,25 de miliarde de cafele sunt servite în pahare din același material. Și noi trăim înconjurați de gunoi toxic. E atât de greu sa ne coasem, cumpărăm câteva torbe, și sa le avem la îndemâna – in geanta, in portbagaj. Și sa le folosim mai mulți ani? Hai sa facem “la moda” trendy – sa Fii ECOol. #liluojovan #lilustyle #ecoolsafiieco #liluecoshop

O postare distribuită de Lilu.ojovan (@lilu.ojovan) pe