O tradiție a moralității dictează că – de sărbători trebuie să fim mai buni. Comunitatea Tinerilor Ambiţioşi în parteneriat cu Senatul Studențesc al ASEM şi Consiliul Instituțional al Elevilor din cadrul CNC al ASEM, continuă tradiția și organizează pentru al treilea an consecutiv, Caravana de Crăciun „Fii tu însuți Moș Crăciun” ce are drept scop ajutorarea persoanelor cu care viața a fost mai puțin generoasă.


În perioada 01-22 decembrie 2017, te invităm să contribui la umplerea sacului cu bunuri pentru Şcoala – internat specială pentru copii cu restanţe poliomielită şi paralizie cerebrală, or. Hînceşti și casele celor 4 familii nevoiașe din raionul Telenești.

Timp de 22 zile, toți cei care vor să devină un spiriduș al Moșului și să aducă lumina pe chipul copiilor nevoiași, sunt așteptați să contribuie cu bunuri materiale sub formă de îmbrăcăminte, încălțăminte, jucării, alimente și/sau bani.

Metode de donație a resurselor financiare:

-Donează ușor și rapid prin intermediul terminalelor de plată de pe teritoriul Republicii Moldova. Pentru aceasta este necesar să selectați compartimentul ‘E-money’, după care accesați ‘BPay’ și întroduceți codul ‘17009000‘.

-Prin transfer bancar în orice filială a băncilor comerciale BC. Moldova Agroindbank SA, utilizând următoarele rechizite bancare:

Beneficiar: A.O., Comunitatea Tinerilor Ambițioși”;
Adresa juridică: or. Chișinău, str. Mitropolit Gavriil Bănulescu – Bodoni, 59/B, ap. (of.1);
IDNO: 1016620000664
Banca: B.C. Moldova-Agroinbank S.A. fil.nr. 32;
Cod Bancar: AGRNMD2X493
Cod IBAN: MD54AG000000022512828841.
Scopul transferului: ‘Donaţie pentru proiectul: Fii tu însuți Moș Crăciun’.

-Donație online pe platforma de Crowdfunding: www.sprijina.md sau pe această pagina a site-ul www.cta.md.

-Donație la sediul organizației: Republica Moldova, or. Chişinău, Mitropolit Gavriil Bănulescu – Bodoni, 61, ASEM, bl. A, oficiul 102.

La data de 22 decembrie, toate darurile vor ajunge la destinație. Fiecare dintre noi trebuie să simtă din plin magia sărbătorilor de iarnă. Campania „Fii tu însuți Moș Crăciun” se organizează pentru a III-a ediţie, iar conceptul a fost inițiat în anul 2015.