Pe Stella Grossu am cunoscut-o după cea mai recentă ediție a evenimentului de modă Torino Fashion Week, aflând că talentata makeup artistă a realizat machiajul modelelor ieșite pe podium pentru a prezenta o linie de haine semnată de fashion designerul Olesea Ioniță. Deși a absolvit o facultate la UTM, makeup și body artista originară din Brătușenii Vechi (Edineț) și-a făurit povestea de succes în Italia. După ani de studii și experiență, lucrările sale ajung pe podium, pe paginile revistelor de modă, în filme și chiar în fața studenților. Stella a fost invitată să-și dezvăluie profesionalismul la Scuola Estetica Moderna din Torino, acceptând această provocare. Cât de mult a muncit pentru asemenea rezultate, aflăm chiar de la EA.

 Olesea Ioniță, despre evoluția la Torino Fashion Week și cum a reușit să vândă moda în farmaciile din nordul Italiei

Drumurile m-au adus în Italia la 21 de ani – o vârstă încă foarte fragilă, dar cu aspirații și gânduri mărețe. Nu aveam mare noroc de muncă, pentru că eram încă prea tânără, însă acest lucru cred că a jucat un rol important pentru viitorul meu.

În 2010 am început marea mea aventură spre lumea makeup-ului, care nu a fost ușoară și a durat câțiva ani, timp în care m-am dedicat studiilor aprofundate. Visam de multă vreme să devin un makeup artist reputat.

dfv

Primul proiect în care mi-am pus în aplicare tot ce am studiat în domeniul machiajului și body-art-ului a fost participarea la un concurs din cadrul Academiei de la Milano – „Nouvelle Esthétique”. Proiectele de body sau face-art nu se realizează ușor, ele trebuie gândite, studiate și adoptate la corpul modelului care îți reprezintă munca.

20561969_1360381517363499_325189091_n

Torino Fashion Week este un eveniment de mare anvergură, care a început să ia un mare contur în toată Europa, iar la Torino este al doilea an de succes. În culise, se lucrează contra cronometru, pentru că fiecare stilist are exigențe și capodopere care necesită un anumit tip de machiaj și aranjament.

19756694_1340301609358152_7376173328634680698_n

Colaborez mereu cu fotografi renumiți de la Torino, specializați în fotografia fashion. Atunci când îmi văd lucrările fotografiate și publicate în ziarele locale, întotdauna am parte de surprize!

cats

Sunt mândră că fac parte din staff-ul unor concursuri de frumusețe naționale, unde sunt, deseori, și membră a juriului, în calitate de artist makeup. Datorită acestor proiecte și invitații, m-au contactat foarte multe mirese care își doreau să arate impecabil în cea mai importantă zi din viața lor.

df

Mă mândresc și cu faptul că după ani de studii și practică, acum pot să împărtășeasc și altora această artă. Sunt profesor de machiaj la renumita școală din Italia SEM (Scuola Estetica Moderna) de la Torino.

Marea surpriză, pentru mine, a venit acum câteva zile din partea unui regizor care mi-a propus să fiu responsabilă de realizarea machiajelor în stil „vampiresc” pentru actorii dintr-un film.

cats

20562108_1360539527347698_1330496743_nItaliencele, în general, preferă machiajele naturale sau nude, dar și cosmeticele BIO. Au o mentalitate diversă în ceea ce reprezintă îngrijirea corpului și relaxarea minții.

În calitate de estetician, recomand femeilor să aibă grijă de aspectul corpului și al feței, folosind tratamente și produse specializate contra îmbătrânirii precoce.

Mă simt o luptătoare. Nu e foarte ușor să fii și mămică, și soție; am și momente de dezechilibru, dar având o motivație puternică și fiind o fire ambițioasă, le reușesc pe toate cu brio!

20526665_1360539507347700_1160316113_n

Pentru succesul meu, în primul rând îi mulțumesc soțului. El mi-a insuflat curaj mereu, iar în momentele în care m-am simțit poate că demoralizată, m-a susținut și mi-a oferit întotdeauna un impuls să merg mai departe cu elan. Le mulțumesc de asemenea tuturor partenerilor și clientelor mele, care au avut și au încredere în mine și în munca mea.

Dacă am ajuns astăzi undeva… am ajuns datorită sprijinului familiei și nu în ultimul rând studiilor și anilor de practică.

efsd

20562081_1360371667364484_2109410681_nÎn loc de incheiere, le urez tuturor conaționelelor mele multă sănătate și încredere în tot ceea ce fac, chiar dacă nu este ceea ce ar dori să facă. Viața în Occident nu este ușoară, deși uneori pare anume așa, însă avantajul este că îți oferă multe posibilități.

Dragile mele, nu uitați că frumusețea începe atunci când decizi sa fii tu însăți! Machiajul este doar un ingredient a frumuseții!

Foto: Arhiva personală/Stella Grossu Pro Mua