Avortul o crimă. Nimic nu este mai crud decât să curmi o viață care se plămădește în tine. Dar nu e o crimă doar a unei femei sau a unui medic, ci și a societății.

O să întrebați de ce această crimă nu trebuie interzisă? Pentru că o merităm.
O femeie are dreptul să nu vrea un copil, mai ales când acest lucru se întâmplă din greșeală, fie că sexul i s-a părut o joacă, fie a fost violată, fie îl urăște pe tatăl copilului, etc.

Veți spune: dacă a făcut această greșeală – să și-o asume?

Dar cine își asumă „revoluția sexuală” din societatea noastră? Această societate în care virginitatea e privită ca un defect de care trebuie să scapi cât mai repede și în care adolescenții, tinerii sunt „încurajați” să facă sex, dar nu li se spune, mai întâi, cum să se protejeze?

Cine își asumă lipsa educației acelor băieți care mint frumos pe duduile și mai puțin educate și informate?

Cine își asumă neomenia acelor bărbați care violează? Cine își asumă că părinții nu știu cum să vorbească despre sex cu copiii lor sau se rușinează să o facă?

Cine își asumă că există prostituate și că rostul preoților, în mare parte, se reduce la aceea ca ei să asigure „ceremonia” la nunți, botezuri, cumetrii; doar ca să ne spună când să postim și când nu? În ce mod lucrează ei cu comunitatea?

Și acum să le luăm pe rând.

Unii slujitori ai bisericii, firește, ar putea arunca cu agheasma și tămâia peste mine, mi-ar da cu crucea-n cap să-l scoată pe necuratul din cei doi neuroni ai mei, dar…

Dar hai să ne întreb la modul serios cu ce ajută biserica? Preoții (unii!), isterici, blestemă în stânga și-n dreapta și amenință cu focul nestins al iadului. Eu mă întreb, ce fac acești cucernici părinți ai duhului nostru, ca toate aceste lucruri să fie prevenite?

Câți preoți discută cu elevii în școli, despre sex și de ce ar trebui să opteze pentru abstinență? Câți din ei explică îndrăgostiților de ce trebuie să aștepte căsătoria ca să facă dragoste; să le spună celor căsătoriți de ce nu e bine să-și înșele partenerul? Câți?

Eu nu prea am văzut școli serale pe lângă biserici sau școli duminicale, unde preoții să le explice, în special tinerilor, anumite deprinderi de viață, mai ales în plan sexual.

Vorbesc aici de biserica ortodoxă, pentru că în unele biserici, ale unor confesiuni, știu sigur că sunt și, mai ales, că tinerii care frecventează acele biserici, în mare parte, i-au aminte de învățăturile duhovnicilor.

Cum spuneam, preoții nu vorbesc despre sex, e un subiect tabu, iar dacă vorbesc, o fac ca despre ceva spurcat, de parcă ei singuri nu ar face sex? Să luăm aminte că preoții noștri, spre deosebire de călugări, nu fac jurământ de celibat.

E cazul să menționez aici ce s-a întâmplat cu cartea „Sexul povestit celor mici” și din cauza cui a fost interzisă, mai întâi, apoi restricționată?

Îmi cumpărasem o carte despre biografia lui Dalai Lama și parcurgând-o am dat peste acest fragment: „Eu nu cred în păcate, așa cum se întâmplă în majoritatea celorlate religii. Sexul, cu siguranță, nu este un păcat, chiar dacă eu aș crede în păcate. Este un aspect natural al vieții. Cei mai mulți oameni se bucură de el. Alții, la fel ca și mine, aleg să nu urmărească astfel de plăceri.” – comentariile sunt de prisos.

Părinții, la fel, nu prea vorbesc despre sex cu copiii lor. Mai ales pe la sate, unde din cauza grijilor, dar mai ales din cauza educației rudimentare, am în vedere acea „rușine”, doar noi suntem un popor cumsecade și rușinos, cum spuneam din cauza (ne)educației, părinții nu consideră necesar să le explice copiilor anumite lucruri, înainte ca ei să calce strâmb.

Eu, de exemplu, am aflat de la mama despre prezervativ, sex, ciclu și alte intimități, de pe la vreo 10 ani. Spre deosebire de multe cunoștințe de vârsta mea nu am avut experiențe nefericite sau jenante.

La noi copiii, fetele în special, ascund multe chestii de părinți în ceea ce ține de sexualitatea lor. Pentru că de asupra capului lor planează celebra frază: „eu te-am făcut, eu te ucid”. Și de aceea, dacă se întâmplă să greșească, copiii preferă să apeleze la ajutorul unui prieten sau al unui străin.

Ce face școala, ministerul, statul? Există un program pentru elevi în care să li explice totul despre sexualitate? Mi se pare că nu, doar noi suntem pudici, noi despre sex nu vorbim, noi doar îl facem. Era o disciplină în școli ceva de genul „deprinderi de viață”, nu știu dacă mai e și cât de multe deprinderi erau învățați tinerii.

Statul lasă în seama societății civile această „grijă”, a educării sexuale a tinerilor.

Țin minte, când eram la școală, la mine în sat, venise niște reprezentante a unui ONG și ne-au vorbit despre educația sexuală, chiar ne-a arătat cum se îmbracă un prezervativ, pe piciorul unui scaun, ca să nu vă speriați. Eu, ca să continuu să o fac pe Gică Contra, din nou mă întreb: în câte sate ajung aceste ONG-uri?

Dacă avortul va fi interzis, asta nu înseamnă că el nu se va mai face. Un exemplu excelent este filmul lui Cristian Mungiu „4 luni, 3 săptămâni, 2 zile”, cum o tânără își face avort într-o cameră de hotel, în condiții improprii, plătește un preț scârbos, iar avortonul aruncat într-o ghenă – și toate astea pentru că avortul era interzis.

Noi nu trebuie să mergem pe conceptul de a interzice lucrurile rele, ci să împiedicăm ca ele să se întâmple.

Dacă unui copil i se va explica, încă înainte de pubertate, ce este sexul, ce mijloace de protejare și contracepție poate folosi, atunci cazurile de avort vor fi cu mult mai puține.

Dacă femeilor, care au rămas însărcinate și nu-și vor copilul, li s-ar explica care sunt riscurile unui avort și să dacă ar fi sfătuite, și susținute să-l nască, iar mai apoi să fie încurajate să-l lase spre adopție, ca să fie iubit și crescut într-o familie care și-l dorește, atunci cazurile de avort vor fi cu mult mai puține.

Dacă violurile, incesturile ar fi pedepsite mai aspru, atunci cazurile de avort vor fi cu mult mai puține.

Acum poate mă veți întreba ce m-a apucat, că doar nimeni nu se apucă să interzică avortul? Nu știu ce m-a apucat, am vrut doar să mă asigur că atunci când cuiva îi vine în cap să blameze sau să interzică ceva, e bine să-și pună mai întâi niște întrebări.

Distribuie articolul: