Pasiunea pentru fotografie și-a descoperit-o încă din adolescență când la sărbătorile de familie se trezea că le făcea tuturor fotografii, acum această pasiune a devenit ocupația de bază. Cristian Pleșca se perfecționeză zilnic pentru a devenit tot mai bun în arta fotografiei. De ce este nevoie să ai pentru a deveni un fotograf recarcabil, ne-a povestit Cristian într-un interviu pentru EA.md

Când te-ai apucat de fotografiat și ce te-a determinat să faci asta la nivel profesionist?

„Încă în anii de școală m-a pasionat mult arta fotografică. Îmi amintesc cum făceam poze la diferite sărbători în familie și manifestări culturale în școală. Încă de mic copil aveam o pasiune pentru pictură și poezie. Am nenumărate publicații în ziarele și revistele atât republicane cât și internaționale. Am participat  la diferite concursuri de poezie și pictură și chiar am editat două cărți de poezie. Aceste două domenii, poezia și pictura au altoit în mine această artă – fotografia. Ele mi-au format imaginea artistică prin obiectivul aparatului de fotografiat, m-au învățat cum să găsesc cele mai reușite subiecte și tematici pentru fotografie și m-au dus pe cele mai reușite drumuri ca, încă de la început, să cuprind în obiectivul meu cele mai frumoase imagini ale naturii și să descopăr cele mai frumoase trăsături ale chipului omenesc.”

Am observat că fotografiile tale captează mai puțină lumină și îți place întunericul, de unde vine această preferință? Și cum ți-ai descrie în general fotografiile?

„Lumina în fotografie are o mare importanță. Trebuie să știi câtă reflecție trebuie să-i dai fiecărei fotografii. Desigur depinde și de tematica pe care o aleg: model, architectură sau natură – toate au caracteristica lor.

La moment, în cele mai recente lucrări predomină lumina roșie și albastră, deoarece îmi exprimă starea interioară. Fiecare imagine transmite o istorie. În lumea fotografiei predomină așa o vorbă „Cât mai multă lumină!”, fiind ca o urare pentru fotograf.”

Din experiența ta, cât contează aparatul foto și cât contează fotograful?

„Din experiența personală pot afirma, cu adevărat, că nu contează ce aparat deține un fotograf, contează viziunea, unghiul și ochiul său ager.”

Ai fost nevoit să lucrezi cu persoane mai puțin fotogenice? Cum ai gestionat situația și cât de mult contează relația dintre fotograf și client?

„De multe ori se întâmplă ca cel pe care l-am fotografiat parcă nu s-ar recunoște  în fotografie, dar le place mult ceea ce văd.  Relația fotograf-client se va clădi mai întâi printr-o discuție. Este important să studiez mai întâi cerințele și preferințele clientului, apoi, înainte de a-l fotografia, facem anumite repetiții de pozare. Astfel eu îmi fixez pe primul plan de ce am nevoie și apoi contez mult pe regia mea fotografică.”

Care este cel mai mare vis al tău legat de fotografie, desigur?

„Cel mai mare vis al meu este să construiesc un brand prin care să reprezint și alți fotografi începători, așa cum am fost și eu și desigur îmi doresc să fac în continuare fotografii ce vor trezi emoții celor care le privesc.”

Distribuie articolul: