E perioada postului, iar dilema mare a creștinilor ortodocși este dacă își duc sau nu copiii la împărtășanie. Despre acest ritual, dar și despre portul pentru copii, preotul Constantin Necula are ceva de povestit.

Nu am găsit nicăieri un canon care să spună că trebuie să împărtășim copiii săptămânal.

„Obsesia părinților pe potir poate să se întoarcă împotriva copiilor. Nu vă stresați să le rupeți somnul lin de duminică dimineața, lăsați-i să doarmă. Nu-i de-ajuns că toată săptămâna, să luăm exemplul clasa zero (asta inventată) i-ați trezit de la 7 dimineața și ei intră în casă odată cu dvs de la serviciu?! Iar voi îi mai treziți și duminica, că așa e creștinește – să-l scoatem din pat și să-l înfigem în biserică! Nu contează că el săracul e dezaxat de oboseală, nu contează că părintele îl duce acolo, dar copilul nu pricepe nimica… Credeți că asta e important, asta contează???”, îi întreabă pe părinții prezenți preotul Necula.

Preotul a povestit cum odată, la o parohie unde ținea liturghiile, a auzit în post mai mult copii, în timp ce ținea predica, despre cum aceștia spunea că „mai au o săptămână și vor mânca înghețată”. Duhovnicul a mărturisit că a încheuat atunci predica, iar l-a final a dat dezlegare tuturor copiilor care în acea zi s-au împărtășit să mănânce câte o înghețată.

„Nu vă pot reda privirea disperată a mamelor și a taților de acolo, zici că le vroiam răul. Le-am zis părinților că ei nu au voie, dar copiilor li se permite, de care vor ei. Eram în stare eu să le plătesc înghețata. După vreo două săptămâni, o mamă a acelor copii m-a revăzut și mi-a spus că fetița ei mânca înghețata și se ruga la Domnul să-mi dea sănătate”, iar sala toată a râs în hohote.

Distribuie articolul: