Adevărul este complicat, incomod şi necesită mult timp pentru a fi explicat. Se pare că de aceea folosim „minciunile mici”: „Sunt pe drum”, deşi abia ne spălăm pe dinţi. Cercetătorii merg mai departe și dezvăluie rolul cheie jucat de minciună în supravieţuirea speciei umane. Un nou studiu publicat în Proceedings of the Royal Society B analizează fenomenul minciunii din perspectivă evoluţionistă. Cercetarea sugerează că minciuna a ajutat oamenii să se înţeleagă mai bine încă de la începutul speciei noastre. „Înşelătoria tactică sau denaturarea adevărului despre lumea înconjurătoare faţă de un alt individ ar putea permite trişorilor să exploateze cooperarea condiţională”, scriu autorii studiului.

Cooperarea este una dintre acele caracteristici plăcute ale oamenilor ce ne definesc. Cooperarea pe termen lung necesită din partea indivizilor voinţa de a renunţa la interesul propriu pe termen scurt, iar acest lucru nu evoluează uşor. Comportamentul cooperant este răsplătit chiar și în societățile animalelor. Cei care pun mai sus propriul interes în defavoarea grupului sunt pedepsiţi. Natura are multe mecanisme prin care se asigură că toată lumea cooperează.

De aceea, minciuna ca un act de auto-conservare ar putea fi importantă pentru menţinerea unei societăţi complexe, ce se bazează pe relaţii. Cercetătorii au descoperit că minciuna era o tactică folosită de maimuţe de fiecare dată când era nevoie de un nivel înalt al comportamentului cooperant. Aşa cum se poate observa în graficul de mai jos, cele două prezintă o legătură strânsă – cu cât un grup de primate este mai cooperant, cu atât este mai mare probabilitatea ca acesta să folosească o minciună:

În rândul oamenilor, micile minciuni aduc la rândul lor avantaje importante. Oamenii folosesc neadevăruri pentru a flata, pentru a câştiga încrederea camarazilor şi pentru a se face mai atrăgători în ochii şefilor şi în cei ai potenţialilor parteneri. „În cele din urmă”, scriu cercetătorii, „acest element al comportamentului uman ce aduce aminte de Machiavelli ar putea fi, de fapt, produsul uneia dintre cele mai benefice trăsături ce ne caracterizează – tendinţa umană de a căuta relaţii de cooperare reciprocă”.

Sursa: The Week

Distribuie articolul: