Scleroza laterală amiotrofică nu este doar boala care a motivat apariția campaniei sociale globale Ice Buckett Challenge. Este boala care a adus durere în mii de familii din întreaga lume, după viețile pe care le-a răpit. Luke Rheault este un tânăr din SUA, care a suferit o pierdere irecuperbilă acum 6 ani, când ALS-ul i-a răpit mama. Un an mai devreme, însă, și-a invitat mama țintuită în scaunul cu rotile la propria nuntă și a dansat alături de ea în genunchi!

Luke Rheault este un tânăr originar din Tequesta, Florida și s-a căsătorit acum 6 ani. La nuntă, a fost invitată și mama mirelui. Rebeca a fost diagnosticată cu ALS (scleroză laterală amiotrofică) și din motive de sănătate a trebuit să vină la nunta fiului său într-un cărucior.

Mirele s-a gândit din timp să organizeze un dans special, pe care să i-l dedice în special mamei sale. Atunci când a fost inclusă muzica, Luke și-a luat mama de mâini și, așezat în genunchi, a început să danseze!

Îmi amintesc de senzația de disconfort la picioare, pe care am simțit-o în primele momente ale dansului, când m-am aplecat peste ea. După asta, am îngenunchiat și am continuat să dansez. Nici nu m-am gândit la ce impact avea să aducă acest dans asupra oaspeților. Mi-am dorit ca mama să se simtă specială într-un moment ca acela, la nunta mea. Am încercat să fac tot ce era mai bine, pentru ca s-o fac să zâmbească. Nu m-am gândit nici pentru o secundă că acelea ar fi putut fi ultimele clipe petrecute alături de mama. Acum, mă bucur că am făcut acest lucru la timp”, spune bărbatul.

Luke și soția sa Kristeena s-au căsătorit în noiembrie 2008, în Florida. Totuși, mireasa a decis să publice filmulețul pe YouTube abia în martie 2015. Rebeca, mama mirelui, s-a stins la un an distanță de la nuntă. Astăzi, Kristeena, soția tânărului îmbrăcat în costum de mire în 2008, își amintește cu emoție de acel dans, care a orpilat toți oaspeții și i-a făcut să plângă. „Toată lumea a fost atinsă de dans. Lacrimile mele au început să curgă imediat după ce Luke a îngenuncheat și a început să danseze cu ea”, spune femeia.

Luke Rheault, la rândul său, a văzut filmarea abia zilele trecute, când aceasta a fost încărcată pe YouTube. „Mi-am dat seama că retrăiesc momentele minunate alături de femeia care a făcut totul pentru mine. Este un  gol care nu poate fi umplut. Nu m-am considerat niciodată băiatul mamei și totuși, am apreciat mereu ceea ce face pentru mine. Când crești și îmbătrânești, îți dai seama de puterea acestor sentimente”, a mărturisit bărbatul, într-un interviu pentru Huffington Post.

La 11 zile de la plasarea acestui dans pe YouTube, acesta a adunat deja peste 3,2 milioane de vizualizări.

Sursa: Huffington Post

Foto:  Magdalena Photography

Distribuie articolul: