Daniela Moisei este fata care crede cu tărie că viitorul aparţine celor ce cred în frumuseţea propriilor aspiraţii. Recent, s-a întors din SUA, acolo unde a rostit un discurs special, ascultat cu sufletul la gură de către membrii Adunării Generale a ONU. Nu e de mirare, pentru că Daniela posedă un portofoliu plin-ochi de realizări importate pentru societatea moldovenească.  

Daniela, şansele favorizează o minte pregatită. Cum s-a întâmplat să fiți selectată pentru a merge în SUA?

Oportunitatea de a ţine discursul în cadrul Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite a fost precedată de participarea mea la concursul de eseuri cu genericul: ,,Many languages, one world” (Multe limbi, o singură lume), organizat de către ELS Educational Services, Inc. şi United Nations Academic Impact (UNAI). Concursul a prevăzut două etape, iniţial a  presupus   redactarea unui eseu în una dintre cele 6 limbi oficiale ale ONU (engleză, franceză, spaniolă, arabă, rusă, chineză), referitor la subiectele Agendei de Dezvoltare Durabilă post-2015 ale Organizaţiei Naţiunilor Unite. Am scris lucrarea în limba franceză, în viziunea mea e una dintre cele mai frumoase şi melodioase limbi străine, care mă inspiră şi pe care am studiat-o timp de 12 ani la liceu şi 1 an la facultate. Ca urmare, concurenţii preselectaţi la proba scrisă, au susţinut şi proba interviului on-line, cu organizatorii proiectului, pentru a demonstra competenţa lingvistică. Am fost intervievată de către Doamna Kathleen Stein-Smith, Preşedinta Asociaţiei Profesorilor de Franceză din SUA. Astfel, depăşind cu brio cele două faze ale concursului am ajuns să fiu selectată printre cei 70 de învingători, din peste 3 500 de studenţi care au participat iniţial la concurs, pentru a merge la Forumul Internaţional al Tinerilor, care a avut loc la New York, în perioada 20-26 iulie.

11903524_1018836848127664_2006907836_n

Marturisiți-ne mai multe detalii despre discursul rostit. Prin ce elemente persuasive ați cucerit?

Mi-am formulat discursul conform obiectivului numărul 16 al Agendei de Dezvoltare Durabilă post 2015 a ONU: ,,Promovarea societăţii paşnice şi incluzive pentru dezvoltare durabilă, accesul la justiţie şi crearea instituţiilor eficiente, responsabile şi incluzive la toate nivelurile”, subiect de cercetare ce a revenit grupului vorbitorilor de franceză. În cele 2 minute stabilite pentru expunere, am menţionat importanţa păcii, a statului de drept şi a cooperării internaţionale în procesul de eradicare a sărăciei şi favorizare a creşterii şi dezvoltării economice durabile a unui stat. De asemenea, am venit cu propunerea de a aborda în şcoli subiecte ce ar promova cultura păcii, educaţia incluzivă, astfel, contribuind la formarea un set de valori pentru tânăra generaţie. Colegii, vorbitori nativi de franceză, au remarcat fluenţa şi accentul plăcut pe care-l am, probabil a fost şi acesta un element persuasiv. De asemenea, mă bucur enorm că discursul a fost apreciat şi de reprezentanţii oficiali ai Adunării Generale, care s-au apropiat, după eveniment, pentru a mă felicita personal. 

11855450_1018836834794332_24289126_n

Care a fost prima impresie legată de SUA și ONU. Ce lecții memorabile ați învățat?

Experienţa mea a fost una extraordinară, plină de momente inedite. Odată ajunsă pe făgaşul american, la ghişeul de control al paşapoartelor, explicându-i ofiţerului scopul vizitei, acesta a exclamat: ,,Wow, good luck, Daniela!”, prin urmare prima impresie a fost una deosebit de plăcută şi mi-a oferit curaj. La sediul ONU, evident, emoţiile m-au copleşit, totul îmi părea asemenea unui vis. Sala imensă în care se desfăşoară Adunarea Generală, interpreţii în cabine care traduc simultan, reprezentanţii oficiali aşezaţi la pupitrele lor…aidoma unor scene desprinse din filme. Încercam să prind fiecare secundă, să trăiesc clipa, chiar dacă urma momentul important al acelei dimineţi – discursul meu. În acele circumstanţe, am realizat faptul că atunci când îţi doreşti ceva cu adevărat, Universul conspiră la înfăptuirea visului tău.

11857508_1018837014794314_1869323647_n

Cat timp ați stat acolo? V-ați dori să retrăiți visul american?

Am stat la New York o săptămână. Fiind prinsă în pregătirile pentru discurs şi activităţile din cadrul Forumului Internaţional al Tinerilor, am savurat frumuseţea şi imensitatea acestui oraş doar 2 zile. Cu toate acestea, am reuşit să admir cele mai importante atracţii turistice, precum: Statuia Libertăţii, Empire State building, Times Square, Muzeul  American de Istorie Naturală, Memorialul 9/11. Prin urmare, sigur că îmi doresc să revin în această metrolopă a Statelor Unite şi să descopăr cel mai important oraş financiar al lumii. Călătorind într-un asemenea oraş realizezi spusa ,,Time is money”, pentru că, efectiv, New York-ul nu doarme niciodată.

11853929_1018837011460981_464813785_n

Care sunt activitățile Danielei Moisei în prezent și ce vocație urmați?

În acest an, am finalizat studiile de licenţă în finanţe şi bănci la Academia de Studii Economice din Moldova. Studiile de master le continui în acelaşi domeniu de formare profesională.

Voluntariatul e o componentă inseparabilă a vieţii mele. Primele acţiuni de voluntariat au fost cele ecologice, organizate de către Liceul Teoretic ,,Gh. Asachi”, unde am studiat. Ulterior, am activat în Consiliul Local al Copiilor şi Tinerilor din municipiul Chişinău, în calitate de membră a Comisiei Asistenţă Socială, Voluntariat şi Ecologie, iar din anul 2010 sunt voluntară în cadrul Asociaţiei ,,Tinerii pentru dreptul la viaţă”. În anul 2012 am deţinut funcţia de Coordonator Program Voluntariat în cadrul organizaţiei şi m-am implicat în activităţi precum: Săptămâna Naţională a Sănătăţii (2011-2014), Săptămâna Naţională a Voluntarilor (2011-2014), Conferinţa Naţională a Voluntarilor 2012, Festivalul Voluntarilor (2011-2014), Târgul ONG-urilor ,,Cunoaşte ONG-ul care te reprezintă”, Aniversarea a 15 ani de activitate a Asociaţiei, Dezbaterea ,,Incluziunea socială a persoanelor HIV pozitive”, Atelierul cu tematica ,,Leadership şi comunicare”, Acţiuni de Caritate ,,Adoptă un sat”, în localităţile Mireşti şi Ruseştii Noi. De asemenea, am contribuit la elaborarea ,,Ghidului Coordonatorului de Voluntari”, în colaborare cu Ministerul Tineretului şi Sportului din Republica Moldova.

11872870_1018836998127649_734029768_n

În cadrul Centrului Internaţional ,,La Strada” activez din 2011, fiind membră a echipei Educatorilor de la Egal la Egal pentru toate cele 3 direcţii de instruire: Prevenirea violenţei în familie/ Dezvoltarea relaţiilor armonioase, Prevenirea exploatării sexual – comerciale a copiilor şi Promovarea siguranţei copiilor în mediul online. De-a lungul acestor ani, am fost implicată în seminare de informare a tinerilor în instituţiile de învăţământ din Chişinău, dar şi în raioanele Căuşeni, Cahul, Ungheni, Şoldăneşti, precum şi în taberele de vară de la Vadul-lui-Vodă, Moscovei, Şoldăneşti.

De asemenea, activez la Radio Moldova, în calitate de moderatoare a emisiunilor pentru tineret: ,,Ora Copiilor”, Emisiunea-concurs ,,Ascultă. Răspunde. Câştigă” şi ,,Tineradio”. Realizez emisiuni în direct şi reportaje pentru tineri, răspunzând la cele mai stringente probleme şi oferind drept sursa de inspiraţie modele de tineri activi, încadraţi în diverse proiecte.

11855328_1018837001460982_20603259_n

Am fost implicată activ şi în organizaţiile studenţeşti ale ASEM, deţinând funcţia de Preşedinte al Consiliului Studenţesc al Facultăţii Finanţe. Astfel, am contribuit la îmbunătăţirea mediului academic şi organizarea diverselor activităţi extracurriculare: training-uri, dezbateri, concursuri, acţiuni caritabile, prevăzute să dezvolte comportamentul activ şi atitudinea civică, nondiscriminarea, concurenţa loială, munca în echipă, implicarea studenţilor în activităţi de educaţie non-formală referitoare la orientarea profesională şi planificarea carierei.

11846190_1018837008127648_390799761_n

În paralel cu activităţile enumerate mai sus, am fost învingătoarea Programului de Granturi oferit de către Fondul Femeilor din Ucraina şi am organizat în Republica Moldova prima ediţie a Proiectului ,,Students Today, Business Women Tomorrow”, o iniţiativă pentru 20 de studente, ce îşi propun lansarea propriei afaceri şi dezvoltarea mediului antreprenorial din Republica Moldova.

Realizând această retrospectivă, consider cuvintele cele mai potrivite ce ar descrie aceste activităţi: experienţă şi împlinire.

Cine sunt oamenii cărora le sunteți recunoscătoare pentru succes?

Ţin să mulţumesc familiei şi în mod special părinţilor, unice fiinţe ce-mi insuflă răbdare, blândeţe, grijă şi-mi oferă toată susţinerea şi suportul. De asemenea, le sunt recunoscătoare profesorilor atât din cadrul Liceului Teoretic ,,Gheorghe Asachi”, cât şi celor de la ASEM, adevărate surse de vocaţie, care mi-au insuflat dragostea pentru limba lui Voltaire şi care m-au încurajat să urc treaptă cu treaptă ierarhia valorilor umane şi a competenţelor profesionale. Nu în ultimul rând, îmi sunt alături prietenii şi colegii care au încredere în mine şi pe această cale le transmit o sinceră îmbrăţişare şi un gând bun.

11872670_1018837004794315_1195480826_n

Un mesaj pentru tinerii din Moldova, în contextul primului lor Festival autohton.

,,Educaţia este cea mai puternică armă pe care o putem folosi pentru a schimba lumea”, afirma Nelson Mandela şi avea perfectă dreptate. Trebuie să adaptăm această spusă la actuala conjunctură a societăţii noastre şi să mizăm pe instruirea tinerei generaţii, calitatea studiilor şi motivarea studenţilor de a cunoaşte mai mult. În secolul XXI, provocaţi de noile tehnologii informaţionale, educaţia rămâne a fi miezul dezvoltării personalităţii şi al societăţii, iar noi trebuie să dezvoltăm talentele şi potenţialul creativ întru atingerea scopurilor personale. De asemenea, le sugerez tinerilor să valorifice orice oportunitate de dezvoltare personală şi profesională, să se implice în diverse activităţi utile comunităţii: acţiuni  filantropice, ecologice, sociale. Astfel, vom deveni mult mai buni şi receptivi.

11903594_1018837021460980_1553547153_n

Unde și cum vă vedeți peste 5 ani?

Viitorul aparţine celor ce cred în frumuseţea propriilor aspiraţii. Prin acest exerciţiu de imaginaţie mă regăsesc împlinită şi fericită în următorii ani. Finalizarea studiilor de master, angajarea în câmpul muncii şi călătoriile sunt printre obiectivele pentru următorii 5 ani. Sigur că mi-aş dori ca toate aceste etape să se producă în Republica Moldova, doar că pentru aceasta trebuie să fim apreciaţi aici, acasă.

Puteți vedea discursul Danielei AICI, începând cu minutul 09.00.

11857658_1018837018127647_1711373239_n

Foto: Arhiva Personală

Distribuie articolul: