Ediția Bootcamp de vineri seară, din cadrul competiției X Factor, nu s-a terminat tocmai așteptat pentru câțiva participanți din Republica Moldova. A fost o etapă a duelurilor, dintre care au fost aleși doar cei care, în opinia juraților, mari șanse să ajungă până în finală.

Excentrica Dana Marchitan a făcut o adevărată senzație cu piesa „A little party never killed nobody”, de Fergie ft Q Tip și GoonRock, dar și cu ținuta provocatoare, care i-a lăsat mască pe cei 3 jurați. Dana s-a duelat cu Anastasia Ursu, iar alegerea Deliei s-a îndreptat în favoarea Anastasiei.

Seara de vineri a fost grea  și pentru Ion Brătescu – conducătorul trupelor Brain Band și Bravissimo. Cele două grupuri de vocaliști s-au duelat crâncen, iar alegerea lui Horia Brenciu s-a îndreptat în favoarea trupei Bravissimo.

O basarabeancă pentru care X Factor România s-a dovedit a fi provocarea adolescenței este Xenia Chitoroagă. Participanta de 15 ani a interpretat o piesă din repertoriul Rihannei și a concurat cu Erika Isac. Ștefan Bănică Jr. a ales-o pe Erika, însă alegerea juratului nu o va motiva pe Xenia să se oprească!

Foto: X Factor

Distribuie articolul: