O altă eroină a campaniei #Cumamnăscut este Iana Pelivan. Aceasta a hotărât să împărtășească cu noi experiența sa de a naște, aici, acasă, în Republica Moldova. Nu ascunde că au fost consecințe de după naștere, însă dorește cu ardoare să ne povestească partea frumoasă.

Tânăra mămică spune că a avut o perioadă de graviditate foarte frumoasă, iar familia i-a fost alături și a susținut-o. Soțul a trăit alături de ea fiecare moment, fiecare control. Împreună au aflat la USG că vor avea o fetiță, pe care și-o doreau mai mult ca orice pe lumea aceasta.

Își amintește cu drag de ziua când a adus-o pe lume pe Delia

„A sosit momentul culminant și în data de 22 aprilie, chiar de ziua soțului, dimineața la ora 9, am avut primele semne că minunea urmează să apară. Am mers la spitalul Nr.1 din Capitală. Aveam medic programat din timp, am fost examinată și mi-a spus că pentru a fi internată e devreme, iar pentru a pleca acasă e târziu (zâmbește). Am ales să rămân în Chișinău la o rudă, așteptând contracțiile să fie mai dese. Când erau deja din 5 în 5 minute, am telefonat ambulanța și n-a durat nici 10 minute că eram deja în secția de primire a gravidelor.

Ora 20:00 eram în sala de nașteri.

Nu a fost să fie, să-i fac un cadou tăticului chiar de ziua lui, peste jumătate de oră deja în data de 23, adică la 00:30 s-a născut prințesa noastră Delia. Simțeam că plutesc spre nori, eram atât de fericită încât am uitat toată durerea și tot prin ce-am trecut”, povestește tânăra mămică.

Încurajează femeile să nască în Moldova

„Al doilea copil tot l-aș naște în Moldova, tot natural, numai că nu aș lua medic din timp. În timpul nașterii s-au purtat frumos, moașa și infirmiera erau mereu lângă mine și mă ajutau cu sfaturi, incidente neplăcute nu am avut.  Încurajez femeile să nască în Moldova, însă să fie cineva lângă ele: mama, soțul sau o soră, fiindcă multe se pot întâmpla, iar atunci când este cineva lângă tine e mult mai ușor”, a mai adăugat Iana Pelivan.

Vezi și alte istorii pe linkul Campaniei #Cumamnăscut.