Portugalia este țara despre care ne povestește Iuliana Bujor în cadrul campaniei #Cumamemigrat. Acest termen – emigrare – inițial i-a stârnit frică și îngrijorare, însă asta până a făcut pasul cel mare. Nu le-a fost ușor la început, până au învățat limba, până s-au angajat în câmpul muncii, dar au reușit să se aranjeze financiar: au găsit job-uri care le asigură un trai decent, au reușit să se integreze în societate, le înțeleg modul lor de a fi și le place. Într-un cuvânt, s-au adaptat. Mai detaliat despre această emigrare ne spune Iuliana:

„Ideea de emigrare în Portugalia a avut-o soțul. El a locuit mulți ani peste hotare și atunci când s-a întors, a simțit  diferența. Noi lucram ambii, însă nu era suficient pentru un trai decent. Pur și simplu, nu ne ajungea. Cu atât mai mult, că eu nu am fost achitată corespunzător”.

Și-a depășit fobia, susținută fiind de soț

„În fine, eu numai la gândul de emigrare, deja aveam temeri (sunt o fire mai fricoasă de felul meu și orice schimbare majoră mă înspăimântă). Dar soțul meu m-a susținut și m-a asigurat că totul va fi bine. Așadar, am înregistrat căsătoria civilă. La scurt timp, toate documentele erau pregătite pentru marea plecare”.

Și-a urmat dragostea

„Pentru mine a fost greu, extrem de greu. Era pentru prima oară cănd conștientizam că plec de lângă familia mea, eram sigură că cel puțin un an nu mă întorc acasă. Dar mi-am urmat iubirea. Și nu regret. Ajunsă aici, entuziasmul mi-a dispărut din prima zi. Am privit în jur, străinătatea aceasta mi-a umplut ochii de lacrimi. Dar soțul meu și toată familia lui au fost lângă mine”.

Despre job-uri…

„Ulterior, m-am adaptat foarte ușor. În ceea ce privește legalizarea, nu mi-a fost greu, deoarece soțul are cetățenie portugheză, ne-am căsătorit și aici și am obținut rezidență timp de 9 luni. În tot acest timp, primele 5 luni nu am lucrat. Nu aveam succes la interviuri, din cauza că limba nu o cunoșteam și nu aveam rezidență. Am stat în casa 5 luni, sincer, eram într-o depresie totală. Soțul din a doua lună a început lucrul, eu practic în casa ziua întreagă. Am început astfel, să îmi ocup timpul cu ceva. O prietenă m-a ajutat să mă inițiez în domeniul unghiilor. Am lucrat o lună în salon, însă nu am avut răbdare să aștept cliente. Lucram la procent și am dorit salariu fix. Prin urmare, am găsit în hotel ca și chelner-barmen. 6 luni am lucrat acolo”.

Lucrurile se aranjează din ce în ce mai bine. Mai multe activități, mai multe planuri…

„Am găsit apoi alt lucru, cu salariu mai bun, unde lucrez și acum, în restaurant. Aștept concediul să merg în Moldova. Nu sunt sigură dacă mai rămân să lucrez aici după (deși o să îmi fie foarte greu să las acest lucru, anume pentru că sunt foarte prețuită aici, se comportă bine cu mine, sunt niște persoane de excepție ), deoarece am făcut aici curs de unghii și încă o să mai fac câteva să lucrez totuși în salon. Lucru în hotel, restaurant, e de trecere. Documente am, limba o știu, de ce să nu îmi permit ceva mai bun de atât?! Acuma învăț la școală auto”.

Sunt departe gândurile de a se reîntoarce în locurile natale

„Am planuri mari aici , sigur nu ne întoarcem în Moldova în viitorul apropiat să locuim, de aceea o să mă strădui să aplic aici la universitate sau cursuri bune în domeniul meu, căci am finalizat CEITI  (asistență administrativă)”.

„Suntem tineri, cu scopuri, nu e nimic imposibil, doar dorință să fie”.

Comunicarea e cel mai bun mod de a învăța rapid o limbă străină

„Deci, în ce privește limba, e foarte ușoară. E limba latină, se învață ușor. Ce m-a ajutat să o învăț a fost comunicarea cu portughezii. Eu începusem singură în casă, însă era fără rezultat. M-am deprins aici foarte mult, mă simt ca acasă. Îmi lipsește doar familia și viața din Moldova, uneori. Aici, parcă ducem lipsă de timp”.

Citește și: #Cumamemigrat și cum am ajuns fotograf la Paris: „Franța e țara viitorului copilului meu”

În concluzie, pot spune că mă simt bine în țara asta. Am îndrăgit-o foarte mult. E o țară caldă, mă refer aici atât la vreme, cât și la popor. Oamenii sunt extremi de generoși, amabili și prietenoși. Niciodată nu m-am gândit că voi ajunge să locuiesc la capătul continentului. Și da, mă pot considera o norocoasă, am avut și avem alături părinții care ne-au ajutat și ne ajuta în continuare. Eu și soțul suntem conștienți că pentru noi drumul acesta a fost foarte ușor, de aceea acum depinde de străduința noastră în a ne crea un viitor mai bun aici”.

Dacă vrei să ne povestești istoria ta, să ne spui cum e să te adaptezi la mii de kilometri de casă, dar și ce ți-a reuțit să creezi, faci în acea țară, te îndemnăm să ne scrii la EA@interakt.md. #Cumamemigrat poate face un conațional să nu mai vrea să plece din țară sau îl poate ajuta pe altul să se integreze mai ușor.

Distribuie articolul: