Pe măsură ce învață noi lucruri și își dezvoltă imaginația, preșcolarii pot ajunge să aibă anumite frici și anxietăți. Acestea sunt normale și, cu ajutorul tău, pot fi depășite în cel mult un an de zile.

Unii copii se plâng imediat adulților atunci când se tem de ceva, însă alții preferă să nu vorbească despre asta. Dacă observi că fiul sau fiica ta nu reușește să adoarmă, doarme prea mult sau începe să aibă un comportament tot mai agresiv, este posibil ca apariția unei frici să fie de vină.

Iată câteva dintre metodele prin care îți poți ajuta copilul să-și învingă temerile:

1. Încurajează-ți copilul să vorbească despre ceea ce simte. Roagă-l să descrie ceea ce îl face să-i fie frică. Vei reuși astfel să identifici problema și îl vei ajuta să treacă mai ușor peste temerile sale.

2. Încearcă să nu râzi sau zâmbești atunci când copilul îți spune că îi este frică de ceva. În schimb, spune-i că îi înțelegi sentimentul de teamă și promite-i că veți găsi o cale pentru a scăpa de ea.

3. Evită să-i spui lucruri precum „Nu-ți fie teamă!”, pentru că îl vei face să se simtă stânjenit de ceea ce simt și va ajunge să evite să înfrunte și să depășească frica pe care o are.

4. Este frica amplificată de programele TV la care se uită sau de jocuri video? În caz afirmativ, nu-l mai lăsa să aibă acces la ele.

Odată identificate temerile pe care le are copilul tău, poți să-l ajuți prin următoarele metode:

1. Rezolvați problema împreună. Puteți să dați cu spray anti-monștri sub pat în fiecare seară sau îi poți așeza o lanternă pe noptieră pentru a-l ajuta să scape de frica de întuneric. Copiii au de multe ori soluții proprii de rezolvare a problemelor, așa că întreabă-l ce l-ar face să se simtă mai bine.

2. În cazul în care copilului îi este teamă de situații și persoane noi, poți să-i dai la el jucăria sau păturica preferată, care îi vor da o senzație de familiaritate.

3.  Fă-l să-și înfrunte frica, în mod treptat. Spre exemplu, dacă îi este teamă de întuneric, lasă-l la început să doarmă cu o lumină mai puternică aprinsă, apoi cu o sursă de lumină cât mai estompată, iar ulterior cu o lanternă pe noptieră.

4. Citiți împreună. Multe cărți pentru copii au ca subiect diverse frici pe care copiii ar putea să le aibă, iar faptul că personajele sale preferate reușesc să le depășească îl va ajuta să facă și el același lucru.

 

sursă: fabuloase.ro

Distribuie articolul: