În fiecare dimineață, ai posibilitatea să te trezești odihnită, relaxată și cu zâmbetul pe față. În continuare, vei găsi opt modalități de a te trezi energizată și dornică de a ține piept unei zile pline de activități și provocări:

Respectă ora la care adormi
Renunță la consumul de cofeină după ora prânzului. Această substanță te poate ține trează până noaptea târziu. Altă recomandare ar fi să-ți păstrezi dormitorul răcoros: asta te va face să dormi ”mai strâns”. Ar fi bine ca, înainte de somn, să renunți să privești spre orice tip de ecran, în caz contrar, creierul tău va crede că mai este ziuă și va renunța să te lase să dormi. O alternativă este instalarea softului ”F.lux.”, care este capabil de a face cromatica imaginilor de pe ecran adaptate la lumina odăii în care stai.

Trezește-te la aceeași oră, în fiecare zi
Organismul nostru posedă un ritm carcidian, adică un ritm de somn-veghe, care devine eficient doar dacă este respectat în permanență.Trebuie să-ți lași organismul să doarmă un număr constant de ore.

Dacă te trezești de la alarma telefonului mobil, nu apăsa butonul de amânare
Setează alarma pentru ora exactă la care trebuie să te ridici din pat și să te pregătești, ca să pleci la serviciu.

Nu bea apă înainte de somn

Atunci când organismul este alimentat cu apă sau mâncare, înainte de somn, cu siguranță se va afla în stare de veghe toată noaptea. Dacă, totuși, îți e sete, e recomandabil să consumi doar ceaiuri din plante și alte băuturi decafeinizate.

Bea apă imediat după ce te trezești
Corpul nostru se deshidratează considerabil în timpul respirației nocturne. Anume deshidratarea te face, în fiecare dimineață, somnoroasă și lentă. Și mai recomandabil ar fi consumul de apă caldă cu lămâie, care aduce beneficii extraordinare pentru sănătate.

Dușul energizează

Dușurile de dimineață reprezintă niște energizante absolute: acestea îți vor relaxa mușchii, îți vor calma nervii și vor elimina stresul care s-a ”depozitat” în organismul tău.

Privește spre razele de lumină imediat ce deschizi ochii
Lumina din zori stimulează creierul și nu te lasă să adormi înapoi.

Practică respirația de tip yoga
Un studiu de la Universitatea Oxford a descoperit că respirația de tip yoga revigorează percepția mentală și fizică a oamenilor. Un exercițiu, în acest sens, este întinderea pe spate și acumularea treptată, de aer, în plămâni, până la umplerea lor. Expiră lent aerul din plămâni și doar pe nas. Pentru un efect sesizabil, exercițiul de respirație trebuie repetată de 10 ori.

Exerciții fizice, în fiecare dimineață
Trezește-te cu 20 de minute mai devreme și dedică acest timp câtorva exerciții care vor dezmorți toate articulațiile pe care nu le-ai activat în timpul somnului.

Alege să consumi în fiecare proteine în fiecare dimineață; acestea îți vor stimula secreția de dopamină (hormonul fericirii)
Proteinele sunt conținute în produse precum sunt: carnea de pasăre, fructele de mare, fasolea, mazărea, ouăle, produsele din soia, nucile și semințele.
Din contra, carbohidrații din cereale, pâine, alimente prelucrate și conținând cantități mari de zaharuri te vor face să te simți lentă și obosită.

Distribuie articolul: