Primele simptome ale sarcinii pot fi trecute ușor cu vederea. Ele se confundă adesea cu menstruația, de aceea multe femei nu își dau seama că sunt însărcinate din primul moment. Uite cum poți face diferența între sarcină și menstruație.

Confuzia între sarcină și menstruație este făcută de foarte multe femei, iar acest lucru poate fi periculos pentru sarcină deoarece, în această etapă, pot fi administrate medicamente pentru diminuarea durerilor ce pot afecta embrionul care abia se formează.

Corpul emite semnale cum că se produc modificări, la scurt timp după ce ai rămas însărcinată. Primele modificări apar la nivelul sânilor și pot fi vizibile la aproximativ 7-10 zile de la concepție. Sânii sunt sensibili la palpare și chiar dureroși. Poți simți nevoia să te eliberezi de curelele sutienului.

Următoarele semne sunt dureri în zona abdomenului inferior asemănătoare cu durerile de la menstruație. Poți să începi să simți aceste dureri cu câteva zile înainte de data la care ar trebui să îți vină următoarea menstruație. Pot fi de intensitate redusă ori puternice, dar nu trebuie să te sperie. Uterul se pregătește să îți primească puiul pentru următoarele luni. Unii medici recomandă pentru aceste dureri antispastice, în timp ce alții sunt de părere că orice medicament trebuie evitat la începutul sarcinii dacă nu este absolut necesar să îl iei.

Un alt semn ce anunță începutul sarcinii îl reprezintă, cu siguranță, întârzierea menstruației. În cazul femeilor care au cicluri menstruale neregulate, acest lucru poate fi un impediment pentru depistarea sarcinii în primele săptămâni. Testul de sarcină poate indica cu precizie sarcina la aproximativ două săptămâni de la concepție.

Pofta pentru anumite alimente, dorința de a mânca sănătos, pot fi indicatori ai sarcinii. Odată cu instalarea ei, organismul poate respinge anumite alimente procesate, de tip fast food sau mezeluri.

Oboseala și somnolența apar destul de repede la debutul sarcinii. Ele au rolul de a pregăti organismul pentru perioada care urmează.

Grețurile și vărsăturile sunt și ele semne prevestitoare sarcinii, dar apar mai târziu decât celelalte, în prima sau a doua săptămână de la data la care ar fi trebuit să ai menstruația. Pot să te surprindă neplăcut oricând, pe parcursul unei zile, nopți, la începutul sarcinii sau pe toată durata ei. Majoritatea femeilor experimentează aceste stări până în săptămânile 10-12 când încep să scadă în intensitate, apoi dispar.

Dacă ai aceste simptome sau doar o parte dintre ele este foarte important să faci un test de sarcină și să mergi la medic înainte de a lua orice medicament care să te ajute să te simți mai bine.

Sursa: avantaje.ro

Foto: google.com

Vezi și: Insomnie, lipsă de concentrare, oboseală și depresie? Psihologul Aurelia Balan ne spune cum să luptăm cu astenia de toamnă

Distribuie articolul: