Daniela Dermengi este femeia care uimește pe mulți și prin multe. Nu vă întrebați cum de reușește ea să le facă pe toate: economie, scris, blogging, fashion, promovarea vegetarianismului prin evenimente și ateliere culinare. Ea ne-a spus, economisește – timp, energie și bani! Cum reușește, aflați mai jos!

E economistă prin altoire

Nici eu nu pot să uit prin ce transformări de personalitate am trecut odată ce am ales acest domeniu de studii și de activitate profesională. În ciuda orientărilor mele artistice, poetice, sentimentaliste, sunt om al cifrelor în primul rând. Nu e un dar ca și în cazul versurilor, e o fructificare a unor calități altoite de părinții mei cum sunt perseverența și dorința de a excela în domenii la care nu am neapărat talent. Și mă bucur că îmi reușește, unitatea de măsură pentru reușitele mele fiind de fapt recunoștința și aprecierea celor din jur.

 

E stilată prin educare de sine

Cred că „a fi stilată” nu înseamnă neapărat purtarea de haine scumpe, de sute de euro, sau să nu-ți repeți ținuta mai mult de 2-3 ori (zâmbește). „A fi stilată” înseamnă să porți ceva potrivit pentru silueta pe care o ai, personalitatea ta și desigur ocazie. Pentru a face combinații reușite de haine, accesorii, pantofi, geantă nu e necesar să faci un master în acest domeniu. Unii au acest feeling al modei și asortării mai bine dezvoltat, alții – mai puțin, dar internetul poate ajuta orice femeie să facă alegeri vestimentare corecte.

 

Susține fashion-ul autohton!

Am câțiva parteneri care mă îmbracă în cadrul colaborărilor pe care le avem, sunt haine care le cumpăr și de la designeri moldoveni cu care nu am parteneriate. Am posibilitatea să călătoresc suficient de des și fac shopping și în străinătate, dar nu mă arunc să investesc în haine scumpe. Totuși, tind să cred că o geantă bună și o pereche de pantofi super stilați, a se citi scumpi, merită investiția (zâmbește). Mă strădui ca hainele care nu le-am purtat de mai mult de 1 an să le dăruiesc sau să le vând.

 

Face bugetul unui vegetarian

În ce privește cheltuielile alimentare ale unui vegetarian, e mai costisitor pe timp de iarnă, când nu sunt atât de multe legume și fructe. Pe timp de vară însă, din punct de vedere economic e foarte rentabil să ieși la picnic cu un vegetarian. Nu prefer să fac conserve de legume sau să usuc fructe – cred că ele în starea lor proaspătă au cele mai multe vitamine și sunt perfecte pentru organismul nostru.

 

Are slăbiciune la rochițe, dar nu dă niciodată ultimii bani pe o haină

Mereu am fost un om al economiilor – dacă nu am economii, nu am siguranța zilei de mâine, iar aceasta e un factor de stres pentru mine. Am slăbiciune la haine, mai ales rochițe, dar nu dau niciodată ultimii bani pentru o haină. Fiind vegetariană, de multe ori mi-a fost dat să aud că sunt o femeie-varianta economică – mă amuză, dar este și un adevăr în asta (râde). Nu costă scump să prevenim prin alimentație problemele de sănătate, ne va costa mai scump să ne rezolvăm problemele care ne-au fost generate de o alimentație neechilibrată.