Solidaritatea între femei nu este un mit, ea există și ea poate deveni un simbol al unității femeilor. Acest mesaj au vrut să-l transmită astăzi participanții la „Marșul solidarității între femei” desfășurat în Capitală.

Manifestanții au mărșăluit pe principala arteră a Capitalei din scuarul magazinului UNIC până la Teatrul de Operă și Balet.

„Solidaritatea între femei înseamnă să fii alături de cele care duc, zi de zi, o luptă pentru o viață mai bună, pentru egalitatea de șanse, pentru condiții umane de naștere, pentru dreptul la opinie, pentru posibilitatea de a-și crește copiii într-un stat în care respectul diversității și libertatea exprimării nu există doar pe hârtie, pentru dreptul la viață privată și identitate sexuală, pentru dreptul la o alegere personală conștientă și asumată, dincolo de constrângerea familiei sau a societății. Solidaritatea între femei nu are statut social, civil, culoare, religie, partid. Ea ne poate uni pe toate în același marș. Marșul pentru solidaritatea între femei”, au transmis organizatorii.

Citește și: Jurnaliștii s-au solidarizat într-un Marș al Presei. Care a fost reacția deputaților (Foto, Video)

Marșul dedicat Zilei Internaționale a Femeilor este organizat la Chișinău, începând cu anul 2011, şi reluat, după o pauză, în 2015.

Foto: Constantin Grigoriță

Sursa: AGORA.md