Cum apar copiii? Care sunt diferențele dintre băieți și fete? Cum ar reacționa dacă picii ar vedea o scenă sexuală la TV? La aceste și alte întrebări au răspuns mai mulți părinți moldoveni, chestionați de activista Alina Andronache, care este și membră a Platformei pentru Egalitate de Gen.

Într-un video pentru „Vlogul unei mame feministe”, Andronache a discutat cu părinții despre educație sexuală. În timp ce unii părinți au spus că le-ar explica științific copiilor săi modul prin care aceștia au apărut pe lume, alții au optat pentru evitarea subiectului sau explicații „magice”.

„E o relație frumoasă, normală, care trebuie să existe la o anumită perioadă a vieții”, a explicat sexul unul dintre respondenți.

Alții însă ar amâna răspunsul sau l-ar evita complet.

Întrebați cum ar prezenta diferențele dintre băieți și fete, mai mulți moldoveni au spus că fetițele „sunt gingașe, blânde, preferă să poarte rochițe și să se joace cu păpuși”, iar băieții „poartă pantaloni, sunt mai bărbați”. Unul dintre cei chestionați a comparat fetița cu o floare, iar băiatul cu o albină.

„Majoritatea celor intervievați se sfiesc să discute cu copiii sexul și sexualitatea, ar evita la maxim astfel de discuții sau ar schimba subiectul”, spune Alina Andronache. Potrivit ei, mulți părinți încă optează pentru povești, atunci când explică apariția copiilor pe lume.

„Trebuie să înțelegem că este o miciună, iar copiii vor afla adevărul și nu vor mai avea încredere în părinți, evitând chiar ei subiectul”, consideră activista.

Vedeți toate răspunsurile în video de mai jos:

Distribuie articolul: