Expresia „nu vreau” și „nu-mi place” e omniprezentă la masă, în unele familii cu copii mici. Există însă suficiente soluții proactive de a preveni și scăpa de mofturi alimentare. Ce ne mărturisește mămica & bloggerița Victoria Marcu, aflați mai jos.

14718535_224031481344103_8488409549466763264_nE simplu: „nu-ți place, nu mânca, revenim la subiect când îți va fi foame” 🙂 sau și mai simplu prevenim moftul, adică îi cooptăm pe cei mici cu noi la bucătărie, pentru a pregăti împreună mâncarea.

Astfel, ei participă la întregul proces de preparare și devin interesați de rezultatul final al produsului, pe care apoi îl încearcă, îl gustă, iar dacă îi place – îl consumă, dacă nu – mai scoatem din ingrediente și adăugăm adaugăm altele. Ajustăm totul pe bunul lor plac!”, spune Victoria.

Tânăra mămică și-a creat un blog ce evocă maternitatea și culinăria în același timp, iar de cele mai multe ori, își implică fetițele în procesul propriu-zis de preparare a bucatelor.

Fără ca să vreau, Laura deja a prins gustul gătitului. Sunt zile când ea, fără să mă anunțe, începe procesul de gătire a unui fel gastronomic. Recent s-a avântat în prepararea salatelor de fructe, legume. Observ că îi place și îi aduce satisfacție enormă să pregătească mâncare, eu însă, n-am decât să-i pregătesc terenul”, ne mai dezvăluie mămica.

Citiți interviul cu autoatea blogului BunăPapă.eu aici:

Victoria Marcu – Super-Mama care scrie despre maternitate și Papă Bună: „În frigiderul meu nu veți găsi mezeluri”

Foto: bunapapa.eu, arhiva personală, Odoraș

Distribuie articolul: