În timp ce uniformele școlare nu sunt adoptate în toate țările lumii drept element obligatoriu din recuzita elevului, în multe țări acestea fac parte din procesul instructiv-educativ de sute de ani și par să nu mai fie excluse din uz niciodată. Cum arată uniformele școlare din diferite țări ale lumii, vedeți mai jos.

Prima țară care a introdus oficial uniformele școlare în instituțiile de învățământ a fost Marea Britanie. Prima astfel de școală, în care elevii au apărut purtând uniforme, în 1552, a fost Christ’s Hospital. Actualmente, în Marea Britanie nu există o uniformă școlară unică pentru toate instituțiile de învățământ.

În Harrow, de exemplu, băieții poartă pantaloni, sacouri, dar și pălării împletite din paie. 

Elevii din Elizabeth Garrett Anderson, însă, au fost cei care și-au inventat singuri ținutele vestimentare: costume gri, cu elemente roz.

A rămas o tradiție ca elevii celor mai prestigioase instituții de învățământ din Marea Britanie să poarte inscripționate, pe haine, stemele școlilor la care studiază.

În Franța, uniforma școlară a fost introdusă doar în perioada 1927-1968, în Polonia – doar până în 1988, iar în Germania și Elveția aceasta amintește foarte mult costumele pentru sport. 

În India, uniforma este un element foarte strict din procesul instructiv-educativ. Pentru băieți, aceasta constă în pantaloni bleumarin și cămașă albă. Fetele îmbracă bluzițe albe și fuste bleumarin, iar de sărbători pot îmbrăca ținuta tradițională – Sari.

Elevii din Australia și Noua Zeelandă poartă de asemenea uniforme. Din cauza temperaturilor ridicate, uniforma școlară din Australia este compusă preponderent din  șorturi sau pantaloni subțiri și este completată de cămăși cu mâneca scurtă și pălării. 

Și în Jamaica a devenit obligatorie uniforma școlară. Aici, pedagogii impun restricții nu doar în alegerea culorii șosetelor, ci și în alegerea încălțămintei cu toc potrivit. Accesoriile și bijuteriile nu se acceptă, coafurile foarte deosebite – de asemenea. Fetițele poartă de obicei sarafane care se deosebesc după culori, în funcție de dress-code-ul instituției de învățământ.

În China, uniformele școlare sunt confecționate în stil sportiv, la fel ca și în Germania. Hainele au diferite grosimi, în funcție de temperatura de afară. 

Și în Japonia uniformele școlare sunt foarte populare. Bunăoară, personajele anime poartă mereu uniforme compuse din fuste, ciorapi, bluze și cravate colorate.

În Canada și SUA, fiecare instituție de învățământ își constituie stilul propriu pentru uniformele școlare. Bleumarinul, griul sau verdele închis sunt cele mai utilizate culori pentru această vestimentație. 

În Rusia, uniforma școlară a fost introdusă în 1834, apoi a fost amânată pentru ca să fie reintrodusă în 1949, în toate țările din URSS.

Foto: rbsm.info, www.dailymail.co.uk,  http://en.wikipedia.org, hellotalalay.blogspot.com, www.flickr.comwww.scoop.co.nzwww.wix.com