Vara a început şi tot mai des ne prindem cu gândul la plajă şi odihnă. Femeile tot timpul au ţinut la un bronz frumos şi uniform, dar şi pielea să nu sufere prea mult, de aceea crema de protecţie solară cu UV filtru este lucrul cel mai important la care trebuie să te gândeşti atunci când te pregăteşti de plajă. Dar oricât de bună ar fi crema procurată, aplicată incorect, aceasta nu ne va apăra de arsuri solare. În continuare vă prezentăm greşelile frecvente comise la aplicarea cremei de protecţie solară.

1. Crema se aplică în cantitate insuficientă.

Orice cremă de protecție solară necesită aplicare abundentă, astfel încât să poată proteja pielea de arsuri ne dorite. Potrivit Comisiei Europene, pentru a acoperi complet corpul unui adult, e nevoie de aproximativ şase lingurite de produs. Acum încercați să vă imaginați de câtă loţiune este nevoie comparativ cu cele câteva picături pe care le aplicam până acum!

2. Uităm să înnoim „sistemul de protecţie.”

Orice loţiune cu protecție solară necesită înnoire permanentă, mai ales dupa contactul cu apa . Dacă tocmai ai ieşit din mare, primul lucru pe care trebuie să îl face este să aplici un strat nou de loţiune. Nu uitaţi că pielea se arde mai uşor atunci cînd este umedă, picăturile de apă acţionând ca o mică lupă. Chiar dacă ambalajul produsului spune că loţiunea e rezistentă la apă, nu face să avem încredere totală.

3. Alegem factorul de protecţie solară (SPF) greşit.

Orice produs care conține SPF vizează protecția împotriva efectelor nocive ale razelor UVA si UVB, care cauzează îmbătrânirea prematură și chiar cancer de piele. Dar, din păcate , nici unul din produse nu protejează 100% de radiaţiile nocive. De exemplu, dacă alegeți crema cu cel mai înalt nivel SPF – 100, aceasta blochează 98% din radiații. Deci, cu cât mai mic e nivelul SPF, cu atât mai mică e protecţia. Pentru un efect bun şi protecţie maximă, loţiunea trebuie să fie aleasă conform indicaţiilor dermatologului.

4. Nu se absoarbe spray-ul.

Formula de spray cu protecție solară este foarte comodă în aplicare, însă, ca și o crema normală, are nevoie de masare atentă pentru absorbţie totală. Este insuficentă aplicarea pe piele a spray-ului, produsul, la fel ca şi loţiunea sau crema, trebuie aplicat uniform pe loată suprafaţa pielii.

5. Nu folosim produse cu SPF când ne aflăm în încăpere.

Unii oameni cred eronat că razele soarelui nu pătrund prin sticlă. Dar nu este așa! Dacă conduceţi maşina, sau staţi la locul de muncă în preajma unui geam, pielea are nevoie de aceeaşi protecţie ca şi atunci când sunteţi în stradă.

6. Uităm de anumite părţi ale corpului.

De multe ori soarele arde acele părţi ale corpului cărora nu le-am acordat prea multă atenţie. De obicei aplicăm produsul cu SPF pe faţă, spate, umeri, abdomen și picioare, însă uităm despre unele locuri ca pleoapele, spatele urechilor, axile, în spatele genunchilor, nasul ş.a. Apropo, şi părul, și scalpul necesită protecție. Pentru acestea sunt elaborate produse speciale.

SURSA

Ar putea să iți placă să citești și „Mituri despre bronzare pe care trebuie să le știi până începe sezonul estival.”

 


Distribuie articolul: