Culorile calde ale toamnei au fost întotdeauna o sursă de inspirație pentru artiști. kika îți prezintă tendințele toamnei pentru designul de interior și îți oferă o combinație de idei inedite pentru a aduce în locuința ta tonurile tomnatice ale unui anotimp capricios. Accesoriile pline de farmec sunt cele care conturează atmosfera plăcută a unei după-amieze în locuința ta. Tonurile toamnei sunt vibrante și se armonizează minunat între ele, pentru o ambianță intimă. În plus, paleta de culori ce poate fi utilizată în decorarea interiorului este extrem de extinsă.

Natura, frunzele inspiră culorile specifice, cum ar fi ruginiu (teracotă), orange, roșu burgund, gri-uri calde, nuanțe de pământ, ocru, beige, tonuri închise de verde, galben. Asigură-te că decorul va fi unul relaxant, simplu și deloc încărcat, alegând pentru pereți o culoare de bază neutră si deschisă.

Una dintre opțiuni ar putea fi crem sau bej, se potrivesc foarte bine cu cromatica de toamnă. Folosiți culoarea de bază pentru tavan și pentru majoritatea pereților din locuință, precum și pentru corpurile de mobilier mai mari, cum sunt canapele, dulapurile. Pe lângă această culoare de bază, jocurile de nuanțe de toamnă vor arăta excelent, fără a aglomera prea mult spațiul.

Alege pentru living o masă din lemn și pune accent pe accesoriile tomnatice. Complementaritatea cu lemnul natur sau finisat este perfectă, fiind extrem de bine pus în valoare. Mobila din lemn masiv, cu finisaje clasice, corespunde în totalitate acestei amenajări. Folosește pentru prânzurile sau cinele în familie farfurii cu nuanțe de portocaliu, suporturi pentru farfurii de asemenea în culori calde. Pune accent pe accesoriile în tonuri calde, cum ar fi solnițe din lemn, mici vaze colorate. Paharele pot fi în tonuri de verde, pentru un pic de contrast.

 

Amplasează în diverse locuri lumânări parfumate, susținute de suporturi de sticlă sau metal precum și pe alte elemente cromatice de stil. Păstrează un spațiu modern, aerisit și funcțional alegând culori vesele. Folosește-ți imaginația jucându-te cu nuanțele. Astfel, pentru canapeaua sau fotoliile din living, poți alege multe perne viu colorate.

Bucură-te de frumusețea unei toamne blânde chiar la tine acasă.

Sursa: www.eva.ro

Foto:homedecor.com

Distribuie articolul: