Ai invitați la masă și vrei să îi impresionezi cu ceva gustos, dar care să nu îți dea foarte multe bătăi de cap? Iți propunem o rețetă de crochete sau biluțe din orez. Sunt absolut delicioase atât calde, cât și reci. Le puteți servi cu sos Marinara sau cu salată lângă. 

Ingrediente:

  • 250 g orez
  • 1 ou
  • 100 g parmezan ras/cașcaval
  • 1 lingură rasă pesmet
  • 100 g cașcaval pt umplut
  • 2 ouă
  • făină, pesmet pentru tăvălit
  • sare

Preparare crochete de orez:

Punem cca 1 l de apă într-o oală, adăugăm 1-2 lingurițe de sare și orezul spălat în 2-3 ape și clătit foarte bine. Îl fierbem pentru cca 30-40 minute ( bobul trebuie să rămână întreg dar să fie bine pătruns) apoi îl scurgem cu ajutorul unei site dese și îl trecem rapid printr-un jet de apă rece.

Îl lăsăm să se scurgă și să se răcească foarte bine dar avem grijă că din când în când să-l amestecăm cu o lingură astfel încât boabele de orez să nu se lipească între ele.

Dacă vreți să obțineți niște crochete perfecte, orezul trebuie lăsat să se scurgă extrem de bine și să fie foarte rece. De aceea va sfătuiesc să-l fierbeți seară și să-l lăsați la frigider până a două zi.

Amestecăm orezul cu 1 ou, parmezanul sau cașcavalul ras și 1 lingură rasă de pesmet. Aluatul final trebuie să fie moale, dar ușor modelabil.

Cu mâinile ușor unse cu ulei formăm biluțe mari cât o minge de ping pong în centrul cărora introducem câte un cubuleț mic de cașcaval.

Trecem crochetele de două ori prin făină și ou și la sfârșit, o singură dată, prin pesmet (făină, ouă, făină, ou, pesmet).

Prăjim cca 3-4 minute crochetele în baie de ulei bine încins, apoi le scoatem și le așezăm pe o farfurie tapetata cu hârtie absorbantă de bucătărie.

Le servim calde sau reci. Sunt delicioase!

SURSA

Vezi și: Chiftele suedeze în sos de muștar. Te lingi pe degete de bune ce sunt!

Distribuie articolul: