Iuliana Chiroșca este femeia care nu poate fi asociată cu jumătățile de măsură. Nu acceptă rabatul în tot ce face și pune molecule din sufletul ei în fiecare dintre creațiile sale. Despre „regatul” Julie-Anne Millinery, pe care l-a l-a creat de una singură și cu multe investiții, ne-a povestit într-un interviu, marca 20+.

Pălăria pe care visez, de aproape doi ani, să o fac, este din două poante mici de balerină, bătute cu cristale Swarowsky. Sper să găsesc și o curajoasă care să poarte așa ceva. Cred că unei dansatoare i s-ar potrivi cel mai bine.

Nu-mi scapă nicio pălărie din vizor, dacă o văd pe stradă sau la un eveniment. Imediat analizez stofa, dacă e fetru natural, din fibre naturale de iepure sau lână merinos. Mă întristez dacă recunosc stofe pe bază de mult carbon, care lucește și nu-și va păstra forma.

Nu poți avea un produs bun, natural, dacă faci rabat de la materialele folosite. Niciodată nu economisesc pe materiale, e în joc imaginea mea. Nu-mi amintesc chiar toate pălăriile confecționate… probabil trebuie să-l întreb pe creatorul etichetelor pentru pălăriile mele. Aș recunoaște însă o pălărie a mea dintr-o mie.

Educ în femei eleganța, „bon ton-ul” și măsura în toate lucrurile. Am învățat de la profesori din Anglia, din Australia. Am fost la diferite master class-uri în Italia, acum vreau să merg la Munchen. Îmi propun ca în acest an să introduc în linia mea de accesorii turbanul, e un accesoriu de cocktail foarte deosebit.

Mi-a fost greu să educ publicul, de la cum se pune elasticul unei pălării de seară și până la cu ce se asortează o pălărie. Eu le port oriunde și sunt imaginea brandului meu. Nu mă sfiesc să pozez eu pentru creațiile mele și chiar le port cu mare mândrie. Le găsiți pe pagina mea, pe pagina Julie-Anne și în magazinul Elite Fashion din centrul Capitalei.

Șocul cel mai mare în viața unei femei intervine la 30 de ani, atunci când se întreabă „Cine sunt eu”. Sunt foarte atentă la detalii, asta e despre mine și am înțeles că trebuie și pot să fac mai mult. A venit dintr-un orgoliu al meu, de a umple anumite găuri prin care se scurgea energia mea creativă.

De la Inspectoratul Fiscal și până la pălării e drum mare, însă l-am parcurs singură. Nu am calculat niciodată cheltuielile, or dacă le-aș calcula, cred că nu mai ajungeam să fac până acum pălării. Nu caut câștiguri, cred că sunt la perioada de amortizare abia. Nu sunt mercantilă, însă regatul acesta, creat de mine, pentru că îmi imaginam că voi fi susținută din toate părțile, iar mie mi se închidea ușă după ușă direct în față.

Puteam face orice, afară de pălării, însă eu nu sunt omul care voi merge pe o cale bătătorită. Eu trebuie să fiu prima, să fac ceea ce nu s-a mai făcut. Ca să aduci o școală veche, pe un teren arid, în Moldova, unde nu s-a mai auzit de tehnica millinery – a fost o adevărată nebunie. Timp de un an numai am studiat – școli, tehnici de creare, magazine online, recuzita de creație, specialiști internaționali, etc.

În arta millinery trebuie să investești foarte mult. Uneltele sunt foarte scumpe, un singur bloc costă câteva sute de euro, iar fiecare mărime de pălărie trebuie să aibă calota sa. Cheltuielile sunt foarte mari. Îmi amintesc și acum despre cum am cumpărat un generator de abur, achiziționat din America. Nu am atras atenția că are nevoie de adaptor și l-am ars după doar câteva minute de utilizare.

Am luat bazele școlii englezești, însă am încercat să mă adaptez la realitățile noastre economico-sociale. Mă bazez mult și pe piața din România, or capacitatea pieței este mult mai mare. Au ajuns pălăriile Julie-Anne în multe țări din această lume, iar cel mai mult mă bucură faptul că nu trimit câte una, dar câte 3-4-5 odată.

Marca ta, creația ta e cea care te poartă pe tine – asta e diferența dintre designer și creator. Eu am pus în fiecare pălărie mii de molecule din gândurile mele, din monologurile mele. Lucram pe muzică anterior, acum prefer să fiu eu cu mine și să îmi impun starea pe care eu mi-o doresc.

Nu există afacere fără decepții și fără cucuie luate în cap. Mulți nu au crezut în mine și m-au decepționat, Iar replica mea la decepție a fost: „Eu am să vă demonstrez că pot”. Mă ambiționează „palmele” și asta mă face să cred că eu pot mult mai multe. Am simțit fiecare piatră sub talpă și am înțeles că trebuie să crești în afacere exact ca un bebeluș. Eu am crescut fără mamă în ceea ce fac, ori nu m-a ținut nimeni de mână să-mi arate drumul corect. Eu am zis că doar o dementă ca mine poate să se apuce să facă așa ceva.

Scanez fiecare femeie care vine la mine sau îmi cere o pălărie. Trebuie să știu și să înțeleg cum o va purta și dacă o va reprezenta această creație. Spate drept, capul sus și privire profundă – astfel trebuie să fie o pălărie. Am adunat multe în acest răstimp și am avut solicitări recent de a-i preda din tehnici – am refuzat. Cred că aș putea preda doar unor copii defavorizați, nevoiași, pentru a-i învăța meserie și a-mi crea o echipă care să mă ajute. Nu vreau să ajut pe cineva care vrea din orgoliu să facă asta, vreau să învăț pentru cei care au nevoie să învețe meserie.

Foto: Fabric Party, Julie-Anne Millinery

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: