Decizia despre unde și cum aduci pe lume un copil este una foarte responsabilă și, în același timp, destul de dificilă pentru părinți. În aceeași dilemă s-au pomenit și, pe atunci viitorii părinți, Corina Dascălu și Arcadie Scobioală, care au căutat cea mai blândă variantă de a-l aduce pe lume pe micul Leonard. De ce nașterea în apă și de ce Constanța, am aflat chiar de la ei.

„Intram într-o lume în care nu aveam nicio pregătire

Am început pregătirea pentru naștere încă de când am aflat că sunt însărcinată. Citeam internetul, ce scrie lumea, căutam persoane competente, care să scrie despre naștere, despre nașterea naturală, să explice anumite aspecte pentru „începători”. Intrasem într-o altă dimensiune, într-o altă lume în care nu aveam nicio pregătire. Atunci am găsit pe Youtube videourile Dittei Depner despre nașterea naturală și m-am oprit la ea. Era atât de aproape de ceea ce ne doream și noi: să naștem cu blândețe. Zic noi pentru că Arcadie s-a uitat împreună cu mine, poate nu la toate, dar le știa aproape pe toate.

Vezi și: Nutriționista Corina Dascălu a devenit mamă de băiat. Felicitările curg gârlă

Am fost la cursuri

După am aflat că Ditta organizează și cursuri pentru mămici cu burtici și tătici. Așa am hotărât, în luna august, să mergem și la un curs în care să învățam să fim părinți responsabili, să naștem cu blândețe. Pentru noi era mai important poate să înțelegem cât este de important să fim prezenți în fiecare zi pentru copilul nostru care ne-a ales. La curs am înțeles că vreau să nasc în apă, am înțeles care sunt beneficiile acestei metode și m-am oprit la ea. De fapt cred că bebe ne-a trimis aceste dorințe. Nu întâmplător am născut la Constanța, în apa și Leonard este în zodia scorpion – o zodie de apă.


De ce apă și cum a fost
În apă este mai puțin dureros și aici mă refer la perioada de travaliu. Eu am stat în apă și în travaliu și deja am intrat când am născut. Corpul se relaxează și reușește să se concentreze pe expulzia fătului. Copilul iese în mediu lichid, adică acel mediu în care a stat 9 luni, iar contactul cu aerul se face prin apă. Am reușit să mă mișc mai ușor, să-mi aleg poziția dorită, chiar să „dansez”, pentru ca durerile să fie mai suportabile. În plus, înainte de a naște, obișnuiam să stau în cadă și să mă relaxez, să pregătesc organismul pentru ceea ce trebuia să urmeze.

De ce Constanța și nu Chișinău 
Constanța era cel mai apropiat oraș unde puteam naște în apă. La București nu se oferă această posibilitate sau poate nu am găsit noi clinică. Știu că acasă se poate naște în apă la Maternitatea 2 din Chișinău. Doar că au fost cazuri când cada era stricată sau nu era apă și nu ne-am dorit să riscăm. Până la urmă cred că bebe și-a ales locul nașterii și sper că am reușit să-l mulțumim chiar de la începutul vieții lui.

Dacă m-aș aventura încă o dată…

A doua naștere tot în apă o vreau, poate chiar acasă acum, că suntem experimentați. Vedem ce ne rezervă viitorul. Acum avem un mare „Mulțumesc” spitalului ISIS pentru grijă, Ana-Maria Bumb, moașa fără de care nu aș fi reușit să nasc frumos, Dittei Depner pentru inspirație și taticului Arcadie care a fost alături de noi de la început până ne-am ținut haiducul în brațe și… am plâns împreună de fericire”, ne-a mărturisit Corina Dascălu, nutriționistă și autoarea Detox Delivery Moldova.

Distribuie articolul: