Obiceiurile așa zis moderne – hrănitul copilului la ore fixe, izolarea în pătuțuri, abandonarea copilului până adoarme singur, ca să nu se învețe prost – sunt extrem de nocive pentru sănătatea lui mintală. Darcia Narvaez, profesor în cadrul Universităţii din Notre Dame, a explicat cât de importantă este sănătatea mintală a copiilor şi cât de uşor poate fi aceasta afectată.


Iată ce practici îi afectează pe copii:

-Izolarea în cărucioare, pătuţuri, leagăne

-Hrănirea la ore fixe

-Când este lăsat să plângă până adoarme

-Coabitarea cu persoane străine

-Când este lăsat să plângă

-Când este supus la durere.

Toate aceste practici profesor Narvaez le numeşte traume sau neglijenţă, subliniind că atunci când apar la intervale regulate îi oferă totuşi celui mic posibilitatea de a învăţa să facă faţă situaţiei, deşi acesta nu se dezvoltă în condiţii normale.

Așa putem crește copiii corect:

Fiecare animal are un „cuib” pentru pui. Asemenea şi oamenii. Însă copiii au nevoie specială de îngrijire deoarece ar trebui să stea în pântece 18 luni. Exact, la vârsta de 18 luni copiii sunt asemenea puilor de animale nou-născuţi. Din cauza acestei imaturităţi, dezvoltarea capacităţilor neurobiologice şi psihologice apare în primele luni şi ani de viaţă. Prin urmare, dacă baza neurobiologică şi psihologică nu este corespunzătoare, nici calitatea vieţii persoanei în cauză nu va fi. Practic, ideea „cuibului” este veche de 30 de milioane de ani, deoacere a apărut odată cu mamiferele sociale, grup din care facem şi noi parte, şi a existat înainte de apariţia vieţii civilizate.

copil

Copiii cea mai mare nevoie de:

-Părinţi afectuoşi

-Extinderea perioadei de hrănirea la sân dacă o cer

-Să fie mângâiaţi mult

-Să se răspundă rapid la nevoile lor

-Relaţii bune cu cei care îi îngrijesc

-Mai multe persoane adulte care să le răspundă nevoilor

-Un mediu pozitiv pentru mamă şi copil

-Să fie lăsaţi să se joace liber.

Aceste componente asigură dezvoltarea armonioasă în primii ani de viaţă, fapt ce se răsfrânge şi asupra vieţii adulte. În lipsa lor, traiectoria de dezvoltare nu va fi cea normală, iar copiii vor dezvolta diverse tipuri de afecțiuni psihice în timp.

Foto: totuldespremame.ro, playfullearning.ro

Distribuie articolul: