Timpul se scurge cât ai clipi. Parcă mai ieri te bucurai de primele clipe în rol de mămică, iar azi abia de realizezi că ai în fața ta un omuleț în toată firea. De cele mai multe ori, în încercarea de a opri măcar pentru o secundă timpul, ne umplem amintirile și memory stick-ul cu fotografii. Dar cât de colorate și spectaculoase nu ar fi ele, oricum rămân neînsuflețite.

Din acest motiv tot mai multe mămici optează pentru o metodă ingenioasă de a conserva momentele frumoase din viața copiilor: cutiuțe simbolice cu cele mai memorabile lucruri din copilăria lor.

„Ideea a apărut atunci când mama mea mi-a înmânat o cutiuță unde se afla brățara mea de la naștere. Atunci am zis ca eu la fel voi păstra și brățările fetițelor mele. Apoi cutiuța a început a se mari și a devenit fără valoare. Am adăugat primul moț , primii pantofiori în cristale și primele rochițe de botez ale ambelor fetițe. După care a urmat prima cosită mare a primei fetițe și cu nerăbdare așteptăm sa ne crească parul și mai mare la a doua fetița, pentru a adaugă încă o cosită de zână. Mai avem și suzeta cu vârful tăiat, pentru că foarte anevoios a lăsat suzeta”, povestește pentru EA.md creatoarea handmade Lilia Iacub.

lilia iacub cutie

„De fiecare dată sunt emoționată când deschid cutia, mă uit cu drag și cu lacrimi de bucurie. Tare îmi sunt dragi și le voi păstra mereu! Cu fiecare etapă a creșterii fetițelor mele apare câte ceva. Voi încerca să păstrez acest obicei până la o anumită vârsta, după care va rămâne ca o amintire.

poza cu cocita

Le recomand mămicilor sa păstreze lucrurile mai de preț, căci ele poartă cu sfințenie „mirosul” copiilor noștri. Eu am în plan în ziua nunții fetelor mele sa le dăruiesc aceste cutii cu amintiri. Sper sa le prețuiască! Cu siguranță, acest obicei menținut în timp va prezenta o adevărată comoară peste ani”, declarat tânăra mămică, Lilia Iacub.

Oxana Munteanu, o mămică a trei copii a ales și ea să-și tripleze amintirile. Primul lucru care și-a făcut loc în Valiza cu amintiri a fost testul de sarcină, apoi au urmat primele hăinuțe purtate după naștere. Chiar dacă sunt încă mici, valizele deja servesc drept sursă de curiozitate pentru copiii ei.

valiza 2

valiza„Olivia de exemplu are patru ani și își găsește încălțămintea de când avea câte luni, și nu își imaginează că era atât de mică”, a declarat Oxana Munteanu pentru Prima Oră.

Pentru a crea astfel de cutii îți poți utiliza din plin imaginația. Ele pot fi de diferite mărimi și culori, iar stilul îl puteți adapta la personalitatea copilului. Deasemenea sunt și designerii autohtoni care confecționează astfel de cutiuțe hand made, care sunt gata să își facă loc în casa ta.

Foto: Oxana Munteanu, Lilia Iacub

Autor: Victoria Olari