Într-un briefing de presă, Igor Șarov, ministrul Educației, Culturii și Cercetării a vorbit despre finalizarea anului de studii, înscrierea în clasa I, dar și alte aspecte importante ce țin de procesul educațional. Despre redeschiderea școlilor, ministrul a afirmat că decizia va fi luată în conformitate cu interesul superior al copilului și aspectele generale de sănătate publică. 

Toți elevii vor fi promovați

Despre finalizarea anului de studii 2019-2020, Igor Șarov a menționat că toți elevii vor fi promovați în baza rezultatelor obținute în primul și al doilea semestru, cu cel puțin două note, inclunzând și notele obținute în cadrul învățământului online. De asemenea oficialul a subliniat că tezele semestriale din sesiunea de vară au fost anulate.

Bacalaureatul, marea dilemă

Referitor la examenului național de Bacalaureat, oficialul a reiterat că o decizie definitivă în acest sens va fi adoptată de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării după finalizarea stării de urgență, respectiv 15 mai. „Ministerul este extrem de responsabil și va adopta cea mai corectă decizie, astfel ca și în acest an dificil, copiii să poată absolvi liceul cu demnitate și să aibă o diplomă recunoscută internațională.”, a afirmat Igor Șarov, conform MECC.gov.md.

În învățământul profesional-tehnic, media semestrială va fi calculată în baza notelor acumulate pe parcursul semestrului. Elevii vor fi promovați în următorul an de studii, iar pentru cei care au obținut o medie mai mică decât 5,00 se va organiza, după revenirea la studii, o perioadă suplimentară de recuperare.

Vezi și: Careurile festive, dedicate încheierii anului școlar, se anulează

Înscrierea în clasa I – fără certificat medical!

Pentru etapa de înscriere a copilului în școală, nu este obligatorie prezentarea certificatului medical. La depunerea cererii, părinții vor semna o declarație pe propria răspundere, asumându-și obligația prezentării certificatului medical până la începutul anului școlar. Orarul înscrierii elevilor în clasa I este următorul: Etapa I: 21 mai – 19 iunie; Etapa a II-a va fi extinsă: 22 iunie – 31 iulie.

La final, ministrul Educației, Culturii și Cercetării a mulțumit cadrelor didactice pentru deschidere și promptitudine către adaptarea învățării la distanță. Mai multe detalii puteți vedea pe site-ul oficial al miniterului.