Există unele conturi de Instagram care se deosebesc de celelalte prin tematica inedită și mesajul transmis într-un mod foarte special. @Parisian Floors face parte din aceeași categorie. A fost conceput de un fotograf care vrea să arate Parisul dintr-o perspectivă nouă, una nevăzută de obicei!

Contul de Instagram conceput de fotograful Sebastian Erras se deosebește de celelalte prin faptul că nu prezintă Parisul din perspective tradiționale. Nu promovează gastronomia, arhitectura sau parfumurile franceze, ci pardoselele inedite din mozaic, găsite prin Paris. Fotografiile miros a „aer de Paris” și ne fac să regândim modul în care descoperim cel mai vizitat oraș din lume.

Sebastian Erras și-a conceput fotografiile în stilul „blog de călătorie”, îndemnându-ne să mai privim și pe unde călcăm, atunci când descoperim capitala franceză. Altfel vorbind, fotograful ne motivează să acordăm atenția tuturor peisajelor care merită a fi trecute cu vederea, pentru că sursele de inspirație pot fi găsite oriunde și mai ales – în locuri absolut neașteptate. Erras indică, în descrierea fotografiilor, și adresele respective din Paris.

Proiectul foto este denumit @Parisian Floors (Pardosele pariziene) și afișează aceeași pereche de pantofi negri, cu diferte stiluri de pardosea pe fundal. Azi, contul este apreciat de peste 24,5 mii de internauți.

Explozie de culoare, dragoste pentru mozaic și un alt mod de a descoperi Parisul!

Foto: instagram.com/parisianfloors

Distribuie articolul: