Dacă te numeri printre persoanele care se îndrăgostesc la prima vedere și ești sigur că relația cu partenerul tău va dura o viață, atunci trebuie să știi că s-ar putea să fii un norocos. De ce? Vezi constatările de mai jos.

În prezent, foarte mulți oameni cred în dragostea la prima vedere. Ei cred în faptul că, ea există și că într-o bună zi, neapărat o vor întâlni. Dar mai sunt și oameni care nu cred nicidecum că un atare tip de iubire ar putea exista. Aceștia din urmă sunt de părerea că dragostea vine cu timpul, doar în cazul în care au cunoscut persoana în deajuns, doar atunci când îi cunosc toate „defectele” și toate „calitățile”, doar în aceste „condiții” pot declara că sunt îndrăgostite de un om. Ce am putea spune noi? Doar faptul că atât cei „credincioși”, cât și cei „necredincioși” au partea lor de adevăr.

Foto: pinterest.com

Foto: pinterest.com

Există o mică  statistică: oamenii care cred sincer că dragostea la prima vedere este posibilă, vor avea parte de ea în viața lor. Oamenii de știință au realizat studii avansate în acest domeniu. Unele dintre experimente au arătat că „subiecții” s-au îndrăgostit la prima vedere, doar în cazul în care credeau în acest tip de dragoste, (pe care cercetătorii au numit-o) „spontană”.

Si aproximativ jumatate dintre persoanele care au făcut parte din aceste cercetări, au confirmat că încă mai există dragostea „spontană”. Dar, desigur că au fost și persoane care au spus că cred în dragostea la prima vedere, dar pentru că acest „sentiment” nu coincidea cu lumea lor interioară, nu s-au îndrăgostit „din prima”.

De asemenea, este necesar să spunem că oamenii care s-au îndrăgostit instantaneu, în curând au început să se gândească la nuntă. Relația lor s-a transformat în una mai serioasă și s-au „descoperit” reciproc, în timp record.

Foto: playbuzz.com

Foto: playbuzz.com

În urma acestor studii, s-a mai constatat că aproximativ douăzeci și cinci la sută din totalul persoanelor care s-au îndrăgostit spontan, au devenit victime ale divorțului, iar această cifră este mult mai mic, decât cea a cuplurilor care s-au „cunoscut și îndrăgostit” într-un timp mai îndelungat. Prin urmare, putem concluziona că oamenii care s-au îndrăgostit la prima întâlnire, au avut parte de o dragoste mai mare și mai pură, decât cei care nu au trecut prin „etapă de cunoaștere”.

Dar totodată, trebuie să înțelegem că există dragoste spontană și există pasiune, și atracție fizică reciprocă între doi oameni. Iar aceste concepte, nu pot fi combinate împreună. Explicăm de ce! Atunci când un astfel de cuplu petrece o seară împreună și nu a fost destulă „îndrăgostire”, orice iubire, pasiune și romantism dispăre, de parcă nici n-ar fi existat. Dar dacă „îndrăgostirea” ajunge în punctul numit „iubire”, adică versiunea mai stabilă și de lungă durată a primilor fluturași și a „chimiei” inițiale, putem miza pe un final cu happy end, adică o relație sau un mariaj până la adânci bătrâneți, așa cum se întâmplă în literatură, comedii romantice sau chiar în povești.

Distribuie articolul: