După ce ne-a bucurat, anul trecut, cu o evoluție de excepție la X Factor România, în acest an, Constantin Cobîlean a decis să-și întrece puterile în cadrul aceluiași show de talente vocale, doar că în Ucraina. Tânărul campion și antrenor de lupte libere a mai trecut o etapă din competiție. Cât de bine s-a descurcat, vedeți mai jos.

De această dată, participanții care au trecut de prima etapă a concursului „X Factor Ucraina”, ediția a VI-a, n-au mai evoluat solo, ca data trecută, ci au trebuit să treacă peste o încercare de grup. Pe scena competiției, Constantin a evoluat alături de alți doi tineri participanți: Anastasia Eremenko și Dmitry Altukhov.

Sarcina echipei a fost să improvizeze, pe scenă, cu ajutorul unui volan, piesa „Ya Schiastliviy”, din repertoriul interpretului rus Grigory Leps. „Am repetat foarte mult timp, dar am repetat cu foarte multe pauze. Vom munci și vom face tot posibilul ca să mergem mai departe”, mărturiseau participanții, înainte de evoluție.

Decizia celor 4 jurați a fost unanimă. Spre deosebire de colegii săi de echipă, campionul din Călărași a fost ales să-și continue evoluția în cadrul show-ului. Carisma și talentul său vocal i-a făcut pe jurați să se șușotească în timpul evoluției și să ofere un răspuns unanim.

Foto: captură video

 

 

Distribuie articolul: