Ani la rând a intrat în pielea unei femei, dar nici până acum nu le înțelege. Crede că este ceva care ar trebui să învețe bărbații de la femei – responsabilitatea. Actorul și regizorul – Veceslav Sambriș, spune că până a veni în teatru era un complexat și că actoria l-a ajutat să depășescă frica de măști, filme de groază, dar și teama de a intra în contact cu publicul. Când ai înțeles că vrei să devii actor și când ți-ai descoperit talentul actoricesc?

Cred că l-am descoperit încă din școală. Eram clasa a cincea, dacă nu greșesc și atunci am avut prima mea prezentare pe scenă, aveam rolul Chiriței. Deci, Chirița nu se trage de acum, ea se trage încă din copilarie. Directoarea școlii noastre făcuse cu mine un fragment din „Chirița în Iași”, eu eram Chirița și Guliță era o fată, a fost un show total. De atunci a început să îmi placă. Am simțit o stare de joc, de adrenalină. Până atunci nu puteam spune nici o poezie în fața spectatorilor. Mai ales, când era revelionul și îmi aveam o urătură, nu puteam s-o spun nici în ruptul capului, mă făceam roșu și mă blocam. Însă rolul Chiriței mi-a reușit.

Totuși, cineva din școală ți-a trezit pasiunea pentru actorie?

Da, profesoara mea de limba română Lidia Rotaru. Ea, de felul ei, era o Chiriță adevărată, eu multe furam de la ea, gesturile, privirile, era destul de bogată ca femeie. O doamnă interesantă de la care am cules multe în viață. Eu, de fapt, făceam pictură în școală, îmi doream să devin pictor, însă peste noapte m-am gândit să merg la actorie. Am făcut colegiul de arte și, după aceea, am venit în Chișinău și am făcut facultatea, între timp, am intrat ca actor la teatru.

Ce au spus părinții tăi când au aflat că vrei să urmezi actoria?

Mama era încântată de alegerea mea, chiar dacă avea o doză de nesiguranță, zicea că actorii trăiesc sărac și nu se pot întreține. Însă eu asta voiam să fac, voiam să fiu actor și gata. Mama mea se întâlnise, într-o zi, cu Boris Bechet, care este dintr-un sat cu mine și îi zice: „Crezi că Slava al meu are șanse să intre la facultate?” și el îi zise :„Sigur, de ce să nu aibă?”, la care mama mea spune: „O să aibă el ce să mănânce din meseria asta?” și Boris îi zice: „Aici nu pot să-ți răspund, deja cum se va descurca”. De multe ori ne spuneau și profesorii „De ce ați venit la facultate? Faceți altceva, duceți-vă de aici.”

Care a fost primul tău rol pe care l-ai jucat în timpul facultății?

Era un spectacol pentru copii și eu jucasem clovnul din „Caștanca” lui Cehov, pentru care am și luat premiul pentru cel mai bun debut actoricesc.

Poți să ne povestești un moment haios de pe scena teatrului, un moment care ți s-a tipărit în minte?

Au fost multe momente haioase. De multe ori se întâmpla să și cad de pe scenă și spuneam o replică. A fost un moment haios (râde): intră curcanul în scenă, probabil i se făcuse rău și a început să vomite și era în timpul spectacolului, a vomitat peste noi și mirosea urât. Și atunci nu știam ce să facem cu curcanul, trebuia să-l ducem mai repede în culise. Oamenii au început să râdă, chiar și noi, actorii râdeam. A fost un dezastru.

În care dintre rolurile, pe care le-ai jucat, te regăsești?

Nu știu, cred că în Chirița.

Știu că joci și acum rolul Chiriței. Cum e să fii femeie pentru câteva ore, a fost complicat să intri în rol?

Da, a fost complicat. Eu voiam să joc Chirița, până la mine era un alt actor care jucase excelent și avuse succes cu acest rol. Atunci când eu trebuia să preiau rolul, îmi era frică. Dacă îl luam și îl făceam mai prost? Era un risc.

În primele repetiții nu-mi reușea deloc, era o perioadă destul de lungă în care nu îmi ieșea rolul. Deja la ultimile trei repetiții, eu am început să prind caracterul personajului, felul ei de a fi, de a trăi și de a înțelege lucrurile. A fost frumos să fiu femeie.

După ce ai jucat Chirița, poți spune că înțelegi câtuși de puțin femeile?

Nu, nu cred că le pot înțelege.

Ai făcut vreun sacrificiu ca să devii ceea ce ești azi?

Sacrificii faci tot timpul, întotdeauna trebuie să renunți la ceva. Eu am renunțat poate să fac o facultate în altă parte sau chiar să lucrez într-un alt teatru din altă țară, pentru că am avut propuneri. A fost un sacrificiu.

Care au fost cele mai dificile moment de-a lungul carierei?

Pentru mine a fost dificilă venirea mea în teatru. Era destul de complicat pentru că nu înțelegeam umorul actorilor, nu înțelegeam limbajul și felul lor de a fi. De fapt, era problema mea că nu mă puteam integra. Îmi aduc aminte că la început mi-a fost greu, chiar îmi dăduse un rol și parcă îl făceam, dar îmi venea greu, poate depuneam prea mult efort în scenă, ori jucam prea rezultativ. Erau și neînțelegeri la acest capitol pentru că eu nu aveam tehnică.

Niciodată nu te-ai gîndit să renunți la actorie în schimbul unei munci mai plătite?

Da, tot timpul mă gândesc la asta, uneori chiar în fiecare zi mă gândesc să renunț la actorie și, în general, la teatru. E săracie. Arta nu este deloc apreciată în Moldova.

Ai fost actor și la teatrul de păpuși, unde te simți mai bine, în fața copiilor sau în fața maturilor?
În fața maturilor, de aceea am și plecat de acolo. Visul meu a fost să fiu actor de teatru dramatic.

Cât de mult actoria ți-a schimbat viața?

Foarte mult mi-a schimbat viața, eu când eram mic, eram un complexat, un fricos, îmi era frică de filme de groază, de măștile care le purtau copii pe la revelion. Îmi era frică de ele, dar ciudat era că îmi și plăceau. Frica asta am depășit-o. Acum, totul cere foarte multă responsabilitate, multă răbdare și educație. Teatrul m-a educat foarte mult.

Acum ești și regizor. Cum îți împarți munca, ai renunțat la actorie?

Nu, eu nu am renunțat la actorie, continuu să mai joc, am spectacole la care nu pot să renunț. Aceste două meserii, actor și regizor, ele se combină destul de bine, nu pot fi separate. Atunci când fac un spectacol, eu știu cum să lucrez și cum să-l direcționez pe actor, să lucrez cu el ca să-i fie comod, să înțeleagă ce vreau . Eu cunosc foarte bine actorii pentru că la rândul meu, sunt și eu actor.

Ce te atrage cel mai mult la o femeie?

Farmecul și naturalețea.

Ce pot învăța bărbații de la femei?

Responsabilitatea, întotdeauna am avut senzația că femeile sunt mai responsabile decât bărbații.

Distribuie articolul: