Chiril Lucinschi a fost invitat la emisiunea Iubește Viața, la tv 8 cu Tatiana Granciuc, unde pentru prima dată l-am văzut emoționat și în lacrimi. Fostul deputat a vorbit despre copilările, mama sa, dar și despre cei patru copiii ai săi. 

Anul trecut a fost unul mai complicat pentru fostul deputat PLDM, acesta a fost acuzat de spălare de bani și condamnat la 5 ani și 6 luni de închisoare.

Lucinschi a vorbit despre această perioadă complicată din viața sa: 

„Anul trecut, am înțeles că arestul meu era tot o încercare. Pentru mine a fost important să mă conving că eu nu am comis nicio crimă. M-am liniștit în momentul în care împreună cu avocații mei și cu alți juriști, am înțeles că acolo nu este nicio crimă. Am înțeles din ce cauză a fost pornit acest dosar. Sunt liniștit și sper că o să am posibilitatea legală să le arăt tuturor nevinovăția mea”.

Despre perioada în care a stat în izolator Lucinschi a declarat: „Am început foarte mult să citesc, să privesc multe lecții, să cunosc ce prezintă omul ca atare și ce este omul ca ființa umană, care este diferența dintre bărbat și femeie, lucruri existențiale pe care trebuie să le cunoști”.

Pentru anul 2019 fostul deputat are o singura dorință: „Libertate din toate punctele de vedere. E un an decisiv din punct de vedere al deciziei de acordare a unii permisiuni de a conduce această țară mai departe. Asta e legat și de dosar, și de viața mea.”

Chiril Lucinchi a fost întrebat și de relația cu  Natalia Morari. Jurnalista a fost și ea invitată acum ceva timp la emisiune și a declarat că la capitolul dragoste e mai complicat, fostul deputat a oferit și el același răspuns:

„Și la mine e mai complicat. Nu vreau să vorbesc la tema asta. Întotdeauna am ținut trăirile mele, sentimentele mele. Fiecare om are dreptul să le exteriorizeze sau să le țină închise”.

Un moment emoționant a fost acel când fostul deputat a vorbit despre mama sa, care a decedat acum 14 ani. Chiril Lucinschi nu și-a putut stăpâni lacrimile: „Mama este tot, cel puțin în viața mea. Cu mama am fost foarte apropiați, au trecut deja 14 ani de când a plecat îl lumea celor drepți și vreau să vă spun că nu pot vorbi despre mama în trecut. Din păcate nu reușim noi  să vorbim cu părinții noștri când sunt vii, iar ăsta este cel mai mare regret al meu…” 

Vezi momentul în video:

Pentru a urmări interviul integral vezi video-ul de mai jos:

Sursa video: facebook\Iubește viața, la tv 8.

Distribuie articolul: