Mezinul familiei Stratan este omagiat astăzi. Cezar împlinește 11 ani, iar Cleopatra a ținut să-și felicite neapărat fratele prin intermediul rețelelor sociale.

Cezărică, așa cum îi spun cei ai casei, împlinește astăzi 11 ani. Cleopatra și Cezar au o relație cu totul specială, așa că, aflându-se la București, aceasta nu a putut să nu-și felicite fratele și a postat pe rețelele sociale câteva fotografii cu el, însoțite și de un mesaj de felicitare emoționant.

„La mulți ani, Cezăricul meu! Ești așa mare, deja ai 11 ani! Nu pot decât să mă mândresc de faptul că Dumnezeu mi te-a adus în viața mea ca frate! Te iubesc mult de tot, să crești mare și sănătos!”, a scris Cleopatra în dreptul fotografiei.

Cezar Stratan i-a cucerit pe internauți încă pe când avea doar 2 ani, părinții distribuind un video în care acesta spune o rugăciune.

De atunci a trecut ceva vreme, iar Cezar a reușit să lanseze câteva videoclipuri, printre care și un duet cu Cleopatra, la piesa „Mami”.

La mulți ani, Cezar! 

Sursa: Instagram, Youtube