Tamara Postică, o străbunică de 84 de ani din satul Bardar, Ialoveni, a fost moașă toată viața. A ajutat să vină pe lume sute de suflețele mici, iar acum își răsfoiește cu multă nostalgie agendele pe care le ținea zilnic, încă din studenție. Aflăm CEvreaEA în cadrul proiectului cu 90 de femei și 90 de vise pe care le împărtășesc.

„Mă numesc Tamara Postică, am 84 de ani și locuiesc în Bardar. Aștept să crească copiii și nepoții mari, strănepoții mei. Le doresc să crească mari și să fie sănătoși. Vreau de la viață, Dumnezeu să-mi mai dea sănătate să ajung și la anul să fiu sănătoasă și să-i mulțumesc lui Dumnezeu că încă mă port pe picioare. Visul cel mai mare este să fie înfăptuită Unirea cu România. Am aicea 7 zilnice (n.r. agende), din clasa a 10-a, de când m-am căsătorit și până în ziua de azi. Am scris toată viața mea cât am fost la școală, școala de medicină, căsătorie și toată viața mea până în ziua de azi. Vă doresc sănătate și speranță la o viață mai bună!”, dezvăluie Tamara Postică în cadrul proiectului celor #90defemei.

Mai multe detalii despre proiect.

Amintim că la data de 1 octombrie am dat start unui proiect aventuros, în cinstea aniversării a celor 9 ani de activitate a revistei online EA.md. Astfel, timp de 90 de zile, 90 de femei cu vârste diferite, vor răspunde la una dintre cele mai misterioase întrebări – „CE vrea EA?”.

Vezi și: Își așteaptă cu drag nepoții și speră că viața va fi mai bună. #CEvreaEA de la 72 la 82 de ani (Video)