De curând, cercetătorii au descoperit un nou tip de HIV. Studiul a fost realizat de Abbott Laboratories împreună cu Universitatea din Missouri, SUA, și publicat în Journal of Acquired Immune Deficiency Syndromes.

HIV are mai multe subtipuri si, la fel ca alte virusuri, are abilitatea de a se schimba si suferi mutatii de-a lungul timpului. E extrem de important sa se tina cont de aceste schimbari pentru ca testele sa fie eficiente.

Noul tip de virus e primul descoperit din 2000 până acum și nu e foarte răspândit în acest moment. Pentru declararea lui, au fost necesare detectarea a 3 cazuri independente de infecție.

„Nu există niciun motiv de panică sau de îngrijorare. Nu sunt foarte mulți oameni infectați cu acest tip. Nu e foarte comun”, a declarat Anthony Fauci, directorul Institutului Național de Alergie și Boli Infecțioase din Statele Unite.

În acest moment, tratamentele pentru HIV pot combate mai multe tipuri ale virusului, iar cercetătorii sunt de părerea că și cel nou poate fi combătut, notează presa străină.

Distribuie articolul: