În cadrul unei ediţii speciale a emisiunii lui James Corden „The Late Late Show”, difuzate în primetime în SUA, prezentatorul a condus prin Las Vegas având-o alături pe Celine Dion, aflată în timpul unei rezidenţe artistice în acest oraş. 

După ce au interpretat în duet hiturile vedetei, prezentatorul i-a pregătit artistei „o surpriză”. Acesta a aflat că Celin are peste 10 mii de perechi de pantofi de care este foarte atașată. Astfel prezentatorul a obținut câteva perechi de la asistenții vedetei și a provocat-o pe artistă să îi dăruiască trecătorilor. Celine a avut o reacție savuroasă, aceasta a spus: „Am nevoie de alcool”. 

Cel mai tare moment al reportajului a fost când cei doi  cei doi au ieşit din mașină şi au recreat celebra scenă „I’m flying”  din pelicula „Titanic” pe când se aflau într-o mică ambarcaţiune în piscina din faţa hotelului Caesars Palace.

Corden, purtând o perucă similară cu tunsoarea lui Leonardo DiCaprio din film, şi Dion, imitând personajul lui Kate Winslet, au stat împreună la prora ambarcaţiunii, unul în spatele celuilalt, recreând emblematica secvenţă a filmului din 1997. Fundalul sonor a fost asigurat de melodia lui Celine Dion „My Heart Will Go On”. În încheierea momentului, Dion a aruncat un medalion albastru în apă.

Distribuie articolul: