Faimoasele deja surori gemene Croitoru, respinse dublu la „Românii au Talent” pe ambele maluri de Prut, au mers ieri seara la show-ul de voci „X Factor”, desfășurat de Antena 1 București. De data aceasta nu doar au cântat prin străchini, dar au și călcat prin ele: una dintre fete a căzut pe scenă, în timpul evoluției.

„TUPEU LA DUBLU: I-au luat la rost pe jurați și au căzut pe scenă… “romantic”! Gemenele Olesia și Elena Croitoru, scoase din minți de „OBRAZNICUL” Horia Brenciu!”, așa a titrat publicația online a Televiziunii care deține show-ul „X Factor”. Pe bune, cele două moldovence au cântat și aici, ca de obicei, iar când una dintre ele a ajuns în fața mesei juraților a ignorat un prag și a fost la un pas să își frângă un picior. De fapt, se pare că gemenele Olesia și Elena Croitoru, au mers la X Factor pentru a-i juriza ele pe jurații de drept!

Fetele, numindu-se trupa „Paparazzi”, au ales să interpreteze melodia „Romantică”, dar se pare că nu i-au prea impresionat pe jurați. În debut l-au luat la rost pe Ștefan Bănică Jr, zicând că Horia Brenciu este mai „Îndrăzneț”. Deși lăudat, în final, Horia a fost cel care a spus NU pentru evoluția de mai departe a fetelor. Delia și Ștefan Bănică oferindu-le câte un DA.

„Să revizuim care este menirea artistului pe scenă: el trebuie să aducă bucurie, el trebuie să aducă comedie, bună dispoziție, corect?! Ne aflăm în fața unei decizii epocale. Fetele Olesea și Elena sunt parcă rupte din razele soarelui – grupul Paparazzi. (…) Mulțumim frumos că ați venit la această emisiune, ne-ați făcut viața mai frumoasă, ne revedem la anul, din partea mea aveți un NU”, a spus Horia Brenciu.

„E obraznic și nu are rușine. E gelos pe Ștefan, pentru că făceam mai multe complimente în partea lui”, au declarat în final fetele.