Vergeturile reprezintă o problemă pentru o mulțime de femei, însă cât este de adevărat tot ce știi despre aceste semne ale pielii?

După celulită vergeturile reprezintă o problemă de care multe femei vor să scape. Vor exista întotdeauna discuții dacă acestea pot fi tratate, dacă pot dispărea și ce poți face pentru a le evita. Chiar și într-o societatea în care pare că femeile sunt mai mulțumite de corpul lor și sunt pregătite să își accepte aceste mici „defecte”, nu poți judeca o persoană pentru că și-ar dori să scape de vergeturi.

Până la urmă, un pas spre progres este și acceptarea altor opinii, așadar nu ar trebui să judecăm persoanele după alegerile pe care le fac, mai ales când vine vorba de propriul trup.

Astfel, dacă te afli și tu printre persoanele care își doresc să afle mai multe despre vergeturi și ce se întâmplă de fapt cu ele, ți-am pregătit mai mult mituri pe care nu ar trebui să le mai crezi.

1. Vergeturile apar doar la femei
Dacă te gândeai că bărbații sunt feriți de aceste semne, te-ai înșelat. Este adevărat că apar mult mai rar la sexul masculin, de exemplu 1% din cazuri. De obicei, vergeturile apar în cazul bărbaților din cauza terapiilor medicale și a sportului.

2. Vergeturile apar în procesul de dezvoltare a corpului
În foarte multe cazuri este adevărat acest lucru. Câteodată are legătură cu luarea rapidă în greutate. Desigur, totul ține de genetică și producția de hormoni. De regulă, vergeturile pot apărea după pubertate, însă de cele mai multe ori acestea apar după schimbările de greutate și medicație pe bază de hormoni.

3. Vergeturile își schimbă culoarea
Dacă ai vergeturi este posibil să fi observat o schimbare a culorii acestora. Dacă la început acestea sunt violet sau roșu închis, ele pot ajunge la o culoare mult mai deschisă, un roz. Toate aceste schimbări de nuanță și ton sunt influențate de obicei de moștenirea genetică a unui persoane. Ele nu indică o problemă de sănătate, deci nu ai de ce să îți faci griji.

4. Există creme care pot îndepărta vergeturile
Din păcate, avem o veste proastă pentru tine. În general, tratamentele topice nu funcționează asupra acestora și nici nu le previn. Există însă câteva lucruri pe care le poți face pentru a schimba aspectul lor și pentru a le reduce. Cel mai important este, așa cum probabil te-ai obișnuit, să te hidratezi.

Asigură-te că pielea ta este mereu hidratată, deoarece acest lucru îmbunătățește elasticitatea ei și tratează posibile simptome ale apariției vergeturilor, de exemplu iritația și pruritul. În plus, poți folosi diferite creme pentru a deschide culoarea lor. Dacă vrei să scapi cu adevărat de ele este indicat să vorbești cu medicul dermatolog pentru o intervenție care va da rezultate.

5. Bronzul va ascunde vergeturile
Un alt lucru complet greșit. Bronzul va face ca acestea să se vadă și mai puternic. Aceste zone nu mai au un mecanism de refacere, așadar nu vor avea aceeași culoare ca restul pielii, așadar dacă te gândești că o zi întreagă petrecută la plajă va rezolva problema, este complet greșit!

Așadar, ce poți face? Bea suficientă apă (8 pahare pe zi). Consumă vitamina A, C și E și ai o alimentație sănătoasa!

Citește și:

Distribuie articolul: