Descoperă ce buchete de mireasă sunt la modă în 2015 și accesorizează-și ținuta cu un model original. Chiar dacă, în general, buchetul rămâne pe ultimul loc, acum ai ocazia sa afli cum trebuie să îți alegi buchetul pentru a fi o mireasă perfectă. Vezi ce buchete de mireasă au acaparat tendițele anului 2015 și fii la înălțime.

Dacă ești curând mireasă, atunci trebuie să știi foarte multe despre cel mai frumos eveniment din viața ta – nunta. Astăzi, vei cunoaște cum să-ți alegi corect buchetul de mireasă, dar și din ce flori trebuie să fie format.

Alegerea potrivită

Dacă ți-ai propus să afli ce buchete de mireasă se afla în preferințele anului 2015, atunci, cel mai probabil, nici ziua cea mare nu este foarte departe. Chiar dacă până acum ai pus accentul pe rochie, pantofi și accesorii, este momentul să acorzi importanță și buchetului tău. De asemenea, acesta este un simbol minunat al căsătoriei și, în plus, după cum spune tradiția, odată cu aruncarea lui, o altă domnișoară va urma să se căsătorească. De aceea, este important că buchetul tău să fie deosebit.

 

În alegerea buchetului de mireasă, poți ține cont atât de culoarea rochiei, a accesoriilor, precum și de anotimpul în care are loc evenimentul, pentru alegerea florilor. De asemenea, poți opta pentru buchete cu diferite accesorii, în funcție de preferință, dar și de ținuta aleasă.

 

Buchete clasice

Între buchetele de mireasă în trend, în 2015, se remarcă, bineînteles, și cele clasice, care sunt potrivite oricărei mirese și conferă un plus de feminitate. Așadar, după cum vezi, buchetul este aproape la fel de important ca oricare alt accesoriu și, de aceea, nu trebuie să te preocupe mai puțin. Pentru mai mult rafinament, poți să îl accesorizezi cu diferite bijuterii create special.

 

Buchetele din trandafiri albi sunt foarte apreciate în anul 2015 și, de asemenea, cele din trandafiri în nuanțe deschise, care să inspire puritate și naturalețe. Așadar, dacă îți dorești să pastrezi o notă de clasicism, dar sa fii în același timp elegantă și senzuală, alege un buchet cu trandafiri.

 

Buchete vesele, de primavară

În tendințele anului 2015, în ceea ce privește buchetele de mireasă, se remarcă mai ales cele din flori de sezon, precum cele din frezii. Acest tip de buchet este perfect pentru orice mireasă și se va asorta cu orice rochie. În plus, îți va conferi un aer diafan, iar florile vor răspândi o mireasmă dulce, minunată.

 

Buchetele din orhidee sunt, de asemenea, o alternativă foarte bună, atunci când îți dorești ceva simplu, dar totodată sofisticat. De asemenea, poți încerca să combini orhideele sau freziile cu trandafirii pentru un rezultat spectaculos.

 

Lalelele sunt printre preferințele multor femei, atunci când vine vorba de alegerea buchetului perfect. În plus, acestea se găsesc în multe culori, începând cu cele albe, până la cele negre.

 

Buchete în culori vii

Buchetele din iriși se numară și ele printre buchetele de mireasă preferate în 2015, iar dacă îți plac nuanțele îndrăznețe și îți dorești să creezi un contrast cu rochia pe care o vei purta, sunt perfecte.

 

 

Hortensiile sunt, negreșit, o alegere potrivită în cazul în care îți dorești să adaugi o pată de culoarea ținutei tale; gherberele, de asemenea.

 

Sursa/foto: mireasa-perfecta.ro 

Distribuie articolul: