Unele persoane au nevoie de mai multă afecțiune decât altele. Îți dorești în mod constant să ai parte de afecțiune din partea celor din jur? Atunci și zodia ta se află printre cele de mai jos. 

Fiecare dintre noi are momentele în care își dorește afecțiune, însă cum reacționezi atunci când nu ai parte de această afecțiune? Cu toate astea, unele persoane au nevoie de mai multă afecțiune și iubire față de altele. Și totuși, ce este mai precis afecțiunea? Ei bine, ea se manifestă destul de diferit la fiecare persoană în parte și constă în oferirea de gesturi care demonstrează grija sau sentimentele pe care le ai față de cineva.

Citește și: A doua jumătate a lunii octombrie va fi, în mod special, bună pentru aceste 3 zodii

Însă, nu ar trebui să te concentrezi atât de mult asupra acestui lucru, ci mai degrabă ca aceste gesturi să vină din partea persoanelor care chiar contează pentru tine și să fie făcute din suflet. Potrivit Elle.ro, nevoia de afecțiune este cu totul diferită față de nevoia de atenție. Nu-i putem obliga pe cei din jur să ne placă, iar această nevoie vine dintr-o lipsă de afecțiune care nu ne-a fost oferită fie în copilărie, fie în fostele relații.

Iar dacă te întrebai dacă și zodia ta se află printre ele, iată care sunt zodiile care au nevoie de afecțiune:

1. Balanță

Pentru femeia Balanță contează extrem de mult să i se complimenteze silueta. Este atât de mândră de corpul ei, încât ar vrea ca în fiecare zi cineva să îi spună cât de minunat arată. Vrea să aibă alături persoane care îi ofere aceste gesturi, care, pentru ea, demonstrează afecțiunea.

2. Taur

Femeia Taur are nevoie tot timpul de afecțiune deoarece simte că nu este îndeajuns de bună pentru cei din jur. Pentru femeia Taur nu contează atât de mult vorbele, ci mai degrabă acțiunile. Pe lângă asta, contează să fie mereu în centrul atenției și să își facă vocea auzită.

3. Pești

Viața femeii Pești se concentrează în jurul iubirii. Însă, din păcate, în viața ei, nu are parte de atât de multă iubire deoarece, de cele mai multe ori, are tendința de a-i accepta partenerului momentele în care o ignoră, lucru care nu o face deloc fericită. Pe lângă asta, își dă voie să fie vulnerabilă, astfel încât cei din jur să știe când are nevoie de afecțiune.

4. Leu

Femeia Leu este mereu sinceră și va spune întotdeauna lucrurilor pe nume, chiar dacă vor exista persoane care nu sunt de acord cu modul ei de a acționa. Are o foarte mare încredere în ea, însă mai sunt și momente în care se simte cu moralul la pământ și are nevoie de persoane care să o facă să se simtă mai bine. Deși crede că oferă și ea la schimb aceeași afecțiune, în realitate nu face asta și așteaptă ca cei din jur să vină spre ea cu gesturi de afecțiune.

5. Capricorn

Pentru femeia Capricorn, munca a fost întodeauna pe primul loc, iar din acest motiv s-a lăsat pe ultimul loc. Știe foarte bine că merită mai mult, astfel încât își dorește mereu ca cei din jur să își arate afecțiunea și dragostea față de ea. Pe lângă asta, știe că are de oferit același lucru și nu îi este frică să recunoască atunci când are nevoie de afecțiune.

6. Rac

Femeia Rac este una dintre zodiile căreia nu îi place să fie ignorată, mai cu seamă de către persoanele cu adevărat importante din viața ei. Ea își dă seama cu foarte mare ușurință care sunt persoanele pe care trebuie să le aibă în viața ei și care nu. Își cunoaște potențialul și încearcă să îl exploateze destul de mult, așa că nu va fi dispusă să își asume compromisuri.

SURSA

Vezi și: Top 5 zodii care au mereu încredere în oameni

Distribuie articolul: