„Nu-i foarte, foarte greu, dar îţi trebuie rezistenţă fizică”, aşa îmi scria un prieten pe Facebook referitor la urcatul pe Ceahlău. Am răspuns din prima afirmativ, deşi nu prea eram sigură în rezistenţa mea fizică. Dacă mâ gândesc prea mult la un lucru nou, ce urmează să-l fac, atunci emoţiile se transformă în durere fizică la propriu.

Am simţit-o pe pielea mea când a trebuit să merg în peştera Emil Racoviţă, în peşteră nu am mai ajuns, în schimb am ajuns la spital în Lipcani. Tocmai de asta, îmi făceam griji un pic, legat de această aventură.

ceahlauceahlau

Luni, de draga dimineaţă, eram toţi în faţa ghidului Parcului Naţional Ceahlău şi ascultam indicaţiile pentru traseu. Urma să mergem un drum de 5 ore până în vârful Cabana Dochia, urmărim marcajul „crucea roşie”. Şi, cam atât…Cabana Dochia se află la o altitudine de 1750 de metri, iar traseul până sus este cam de 8 km. Destul de mult pentru prima experienţă. Vă daţi seama, mâinele şi picioarele îmi tremurau de emoţii, de cum am intrat în pâdure, printre brazi.

Ceahlau

Ceahlau

Am mers vreo oră, deja simţeam o oboseală crâncenă, venele mi se zbăteau, iar senzaţia de vomă nu mă lăsa în pace, încercam să mai rămân în urmă, să mă liniştesc. Am vrut să renunţ, de mai multe ori, noroc şi de Lia, care m-a mai încurajat pe drum.

Ceahlau

Ceahlau

Într-un final am ajuns la Cascada Duruitoarea. Sunetul cascadei se auzea din depărtare, iar la faţa locului, cascada, chiar mi s-a părut impresionantă. Apa cade totuşi de la o înălţime de 25 de metri, e ceva… La Cascada toată lumea a făcut popas, au mâncat…care mâncare? Nici nu vroiam să văd sandwici-ul în faţa ochilor…De la Cascadă m-am pornit singură.

Ceahlau

Ei, de aici, s-a început adevăratul chin. Traseul era tot mai pieptiş, mă ţineam de rădăcinile copacilor, porţiuni bune de drum erau pe cărărui înguste iar alături prăpastia şi hăul. Cu cât înaintam, cu atât priveliştile erau mai frumoase, iar liniştea din jur parcă mai apăsătoare.

Ceahlau

După alte 2 ore, am ajuns sus pe platou, indicatoarele îmi arătau că mă apropii de Cabana Dochia, iar starea de Învigător!, de Mândrie!, că Am reuşit! nu mă lăsa… Traseul l-am făcut în 3 ore şi un sfert. Am ajuns la destinaţie a cincea. Nu prea pot alege cuvintele potrivite, să descriu cât de frumos e sus, având în faţă doar munţi şi munţi.

Ceahlau

Spre seară ne-am încurajat pentru încă un urcuş, spre Vârful Toaca. Locul unde este şi staţia meterorologică.Vârful Toaca este la o altitudine de 1904, practic al doilea în înălţime după vârful Ocolaşul Mare (1907 m) din Masivul Ceahlău.

Pe o bună porţiune de traseu se face alpinism adevărat, nu este un traseu montan clasic, se urcă pe margine de stâncă, până în vârf. Vai, dar la coborâre a fost şi mai grav.Bonus pentru efort- am găsit pe stânci o floarea de colţ. Noaptea, am stat la cabană, am dormit toţi îmbrăcaţi, destul de răcoare acolo sus.

Ceahlau

A doua zi de dimineaţă, cu aparatul foto pregătit, vânam „Marea Alpină”. Este vorba de norii şi ceaţa care se formează pe Lacul Izvorul Muntelui, la un nivel mai jos, decât varful de munte unde ne aflăm noi, practic ne aflam deasupra norilor.

La scurt timp am dat startul coborârii pe un alt traseu, un pic mai uşor, pe la Cabana Fântânele.Drumul, în schimb, mi s-a părut încă mai spectaculos, ba treceam prin jnepăniş, ba prin tufe de zmeură. Am avut şi marele noroc să vedem pe stânca Panaghia un cârd de capre negre.

Ceahlau

Chiar dacă traseul este mai uşor, deja spre final era tot mai dificil să avansez. Mi-a trebuit exact 2 ore să merg pe marcaj, până la hotel Bistriţa din Durău, locul nostru de cazare.Am ajuns la hotel şi uitându-mă în sus la Vârful Toaca, mă tot întrebam: Oare chiar am fost până acolo, sus, sus?

Ceahlau

Pe bune, a fost cea mai tare experinţă, care am avut-o până acum, deja în timpul liber mă informez despre alte trasee montane prin munţii Carpaţi. Mi-a plăcut mult, mult!

Viorica Ataman

Travelblog.md

Distribuie articolul: