Președintele Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan este bărbatul care a reușit să-și creeze o familie frumoasă și o carieră de succes, grație dorinței. Juristul vorbește dintotdeauna deschis despre cele trei femei importante care îl înconjoară, soția Nona Marian și cele două fiice Sofia și Domnița, astfel că a acceptat să discute și despre „Ce vor femeile?!”

Nu am urmat careva rețete vreodată pentru a-mi păstra o familie fericită. Valoarea familiei a fost pentru mine mereu în prim plan. Tot restul devine secundar în momentul în care conștientizezi acest lucru.

În familia noastră este importantă corectitudinea în relație, exemplul personal.

De fapt, tot ceea ce se întâmplă în familie, se constituie din lucruri mici, care la prima vedere nu le atragi atenția, dar ele au o valoare.

Peste perioadele tensionate în familie se trece cu răbdare și cu gândire filozofică că sunt anumite perioade grele care trebuie depășite.

Femeia din 2016 are nevoie de multă înțelepciune. Asta este ceea ce în multe cazuri lipsește. Eu sunt un om fericit pentru că am lângă mine o soție înțeleaptă, care înțelege ce fac eu, care sunt scopurile mele în viață, care sunt valorile de care mă conduc și prin înțelepciunea sa, îmi dă un credit suficient de încredere pentru a mă simți liber în tot ceea ce fac și, în consecință să pot realiza planurile mele.

Pentru a avea succes în carieră și relații femeia trebuie să dorească asta foarte mult.

Copiii sunt foarte importanți prin simplul motiv că ne duc familia mai departe. Copiii mai sunt o oglindă a părinților. Noi încercă să dăm copiilor ceea ce poate noi nu am reușit să facem. Ceea ce credem noi că ar fi bine să fie realizat de către copiii noștri.

Eu și soția încercăm să aducem fetelor aceleași valori care le împărtășim noi. În primul rând să înțeleagă clar ce vor și să muncească enorm pentru  realizarea acestor obiective. Să nu se limiteze atât în dorințe, cât și în acțiuni, să fie libere și în niciun caz să devină dependente de ceva ori de cineva.

Eu văd cum în familia noastră, copiii devin independenți pe zi ce trece.

Prin propriul exemplu, pot spune că un om poate avea succes atât în carieră, cât și în viața personală. Este important să înțelegem clar ce vrem, care ne sunt prioritățile. Trebuie să existe o balanță, iar eu această balanță o găsesc și soția mea încearcă să o găsească. Totul pornește de la dorință.

Sentimentul de confort este important în familie, este unul prioritar. Eu mă consider un om fericit pentru că îmi place munca mea, iar după serviciu cu plăcere merg acasă, pentru că simt necesitatea și dorul familiei. Așa ar trebui să se simtă un om împlinit. Confortul îl simți în familie, atunci când poți să te relaxezi și să lași gândurile legate de muncă deoparte și să te dedici în totalitate mediului.

Un merit major în crearea acestui confort îi revine soției. Dar această căldură într-un moment dat se poate stinge dacă nu este susținută din partea soțului.

Sentimentele în timp se transformă. Rutina de zi cu zi lasă amprente la orice sentimente, dar un cuplu deștept știe cum să evolueze și cum să transforme toate aceste sentimente într-o construcție dură de familie.

Nona pentru mine este întru totul unică. Eu nu am tins să o analizez, dar toate trăsăturile care le are soția mea sunt perfect potrivite pentru mine.

Soția mea are o contribuție majoră în ceea ce am reușit eu să realizez.

Bărbatul trebuie să fie, plus la toate încă și responsabil. Este foarte important să ai în familie un bărbat care ar putea să își asume responsabilitate.

Am creat cu timpul un raport corect cu banii. Înțeleg că banii niciodată nu pot fi un scop, ei sunt doar un instrument. Banii sunt necesari unei familii doar pentru a nu avea gânduri zilnice despre necesitatea de bani. Deseori asta distruge armonia.

Modestia trebuie să existe în totdeauna, de altfel tendințele de „glamurizare” sunt nocive.

Mesaj pentru femei: Iubiți-vă copiii, iubiți-vă familia și înțelegeți că în mâinile voastre se află soarta viitorului: a țării, a familiei, a neamului nostru. Tot ce faceți azi, sigur se va răsfrânge mâine!

Urmărește ediția precendentă a proiectului „Ce vor femeile?!” în linkul de mai jos:

„Ce vor femeile?!” cu Vladimir Voronin: „Femeile nu se vând așa de ușor cum se vând bărbații” (Video)